Burse - Fonduri mutuale

Fondurile mutuale conservatoare ţin piaţa pe creştere

Fondurile mutuale conservatoare ţin piaţa pe creştere

Autor: Roxana Pricop

11.05.2012, 00:05 634

Fondurile monetare şi de obliga­ţiuni au fost singurele care au atras bani noi de la investitori în luna aprilie, în acest an fiind principalele motoare de creştere ale pieţei de fonduri mutuale.

Cele peste 60 de fonduri mutuale locale au încheiat luna aprilie cu active nete de 7,619 miliarde de lei (1,73 mld. euro), în creştere cu 3% faţă de luna anterioară, în principal graţie intrărilor nete raportate de fondurile cu profil conservator, potrivit statisticilor lunare emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). În primele patru luni din 2012, rata de creştere a activelor a fost de 12,4%.

În aprilie, investitorii au plasat în fondurile mutuale o sumă netă, calculată ca diferenţă dintre subscrieri şi răscumpărări, de 191 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă, respectiv 111,8 milioane de lei, a fost atrasă de fondurile monetare. Două fonduri, BCR Monetar şi Raiffeisen Ron Plus, au atras cele mai mari sume: 45 milioane de lei, respectiv 37 milioane de lei.
Fondurile de obligaţiuni au raportat intrări nete de 57,1 milioane de lei, în timp ce fondurile cu profil conservator denominate în euro au atras 36,3 milioane de lei. Din fondurile de acţiuni şi din cele diversificate, investitorii au retras bani în luna aprilie. Mai exact, retragerile nete din cele două categorii de fonduri au fost în valoare totală de 14,1 milioane de lei.
În luna aprilie, principalii indici ai Bursei de la Bucureşti au înregistrat corecţii.
Structura intrărilor nete din luna aprilie semnalizează că în continuare investitorii locali nu sunt dispuşi să îşi asume riscuri şi preferă să îşi plaseze disponibilităţile băneşti în fonduri care nu deţin acţiuni în portofoliu. În ultimii patru ani de la prăbuşirea bursei din toamna anului 2008 investitorii au ocolit fondurile de acţiuni ale căror active au rămas la niveluri coborâte. Cel mai mare fond local de acţiuni este BT Maxim cu active de 44,4 mil. lei la finele lunii aprilie, în timp ce Raiffeisen Ron Plus este cel mai mare fond monetar cu active de 1,63 mld. lei.
Numărul de investitori în fonduri a avansat uşor în luna aprilie până la un total de 238.158, mai mult cu 2.000 de clienţi faţă de finalul lunii martie, potrivit AAF.
Topul celor mai performante fonduri mutuale în ultimele 12 luni este condus de fondul Raiffeisen Confort cu un randament de 8,15%, urmat de fondul BCR Obligaţiuni cu un randament de 7,64% şi de Carpatica Global, fond diversificat cu un randament de 7,36%. La extrema opusă a clasamentului se situează fondurile de acţiuni Active Dinamic cu o pierdere de 31,18% în ultimele 12 luni, Omninvest cu un randament negativ de 24,35% şi BT Maxim cu un minus de 22,26%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO