• Leu / EUR5.2337
  • Leu / GBP6.1421
  • Leu / USD4.5791
Burse - Fonduri mutuale

Foraj Sonde, la aproape o lună de la informaţia privind potenţialul interes faţă de activele Gazprom din România publicată de ZF: Monitorizăm în mod constant oportunităţile de pe piaţa românească şi internaţională. Informaţiile care au sugerat un interes faţă de activele Gazprom (NIS) nu au la bază o scrisoare de intenţie sau o decizie finală

Foraj Sonde, la aproape o lună de la informaţia privind...

Autor: Roxana Petrescu

09.02.2026, 18:50 1769

Foraj Sonde Videle (FOJE), companie unde omul de afaceri Iulian Stanciu, preşedintele eMAG, deţine 33% din acţiuni, îşi informează azi acţionarii că informaţiile publicate pe data 15.01 de către Ziarul Financiar privind un potenţial interes al companiei pentru preluarea activelor pe care Gazprom le deţine în România “nu au la bază nicio scrisoare de intenţie sau o decizie oficială în numele societăţii la data emiterii prezentului raport.”

Pe data de 15 ianuarie, ZF a scris, citând surse din piaţă, că Foraj Sonde Videle ar fi interesată de preluarea celor 19 staţii Gazprom din România şi a acordurilor petroliere pe care ruşii le au în România. Aceste active sunt deţinute pe plan local de compania NIS Petrol.

Informaţia publicată de ZF pe data de 15 ianuarie este aceasta: https://www.zf.ro/companii/energie/un-nou-jucator-in-piata-petroliera-iulian-stanciu-presedintele-emag-23013956

Te-ar putea interesa și:

Foraj Sonde Videle mai precizează că ZF nu a solicitat un punct de vedere oficial din partea companiei. ZF a încercat să ia legatura cu Iulian Stanciu, acţionarul FOJE, lucru menţionat în articol. Stanciu nu a răspuns solicitărilor ZF.

“În calitate de emitent listat, FORAJ SONDE S.A. VIDELE monitorizează în mod constant oportunităţile de pe piaţă romaneasca si internationala şi analizează, în cadrul activităţii posibilitatea unor tranzacţii de tip M&A (achiziţii totale sau parţiale de active sau participaţii), în măsura în care acestea sunt compatibile cu strategia de dezvoltare a societăţii şi generează sinergii în grup. Aceste evaluări au caracter general, continuu şi prospectiv şi nu constituie informaţii privilegiate în sensul Regulamentului (UE) nr. 596/2014. La data prezentului raport, nu există nicio informaţie precisă, determinată sau susceptibilă să aibă un impact semnificativ asupra preţului instrumentelor financiare ale societăţii în legătură cu activele Gazprom (NIS) din România”, a anunţat azi FOJE, la aproape o lună de la ştirea publicată în ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2337
Diferență: -0,0497
Ieri:
Azi: 4.5791
Diferență: -0,072
Ieri:
Azi: 6.1421
Diferență: -0,0439
Ieri: