Burse - Fonduri mutuale

Fost vicepreşedinte la Credit Europe Bank vrea în boardul SIF Oltenia

Paul Prodan a fost vicepreşedinte pe divizia pieţe financiare la Credit Europe Bank pentru opt ani, în perioada 2007-2015. Fotograf: Dan Tautan

Paul Prodan a fost vicepreşedinte pe divizia pieţe financiare la Credit Europe Bank pentru opt ani, în perioada 2007-2015. Fotograf: Dan Tautan

Autor: Cristian Hostiuc

23.03.2015, 00:03 494

Paul Prodan, fost vicepreşedinte la Credit Europe Bank, şi-a depus candidatura pentru locul rămas vacant în consiliul de administraţie al SIF Oltenia (simbol bursier SIF5) după demisia din luna februarie a lui Iulius Postolache, au declarat surse din piaţă. Informaţia a fost confirmată pentru ZF de Paul Prodan.

Cu o carieră de aproape un sfert de secol în sectorul bancar, acesta este unul dintre cei mai vechi bancheri din sistem. Prodan a lucrat la BRD, ING Bank şi OTP Bank, iar ultima poziţie a deţinut-o la Credit Europe Bank, de unde a plecat la începutul lunii februarie după opt ani ca vicepre­şedinte responsabil de pieţe financiare. El este considerat unul dintre cei mai experimentaţi oameni de trezorerie din piaţă.

Dacă va fi ales de acţionari în funcţia de administrator definitiv al SIF-ului în AGA programată pentru 28 aprilie, Prodan se va alătura celorlalţi şase membri ai boardului: Tudor Ciurezu (preşedinte), Radu Anina (vicepreşedinte), Cristian Buşu, Victor Căpitanu, Nicolae Stoian şi Carmen Popa.

WikiZF: Profilul companieiSIF Oltenia

Acţiunile SIF Oltenia se tran­zacţionau cel mai recent în scădere cu 3,8%, la preţul de 1,61 lei pe titlu. Societatea are o capitalizare bursieră de 937,5 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO