• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Burse - Fonduri mutuale

FP este la un pas de exit-ul din IOR

FP este la un pas de exit-ul din IOR

Autor: Radu Bostan

12.11.2015, 00:05 786

Fondul Proprietatea (simbol bursier FP) ar putea obţine retragerea din acţionariatul producătorului de echipamente optice IOR Bucureşti (IORB) şi răscumpărarea participaţiei de 2,8%, pe motiv că societatea controlată de Ministerul Eco­nomiei a decis cu întârziere transferul de pe piaţa RASDAQ.

Acţionarii IOR au hotărât pe 19 februarie mutarea ac­ţiu­nilor companiei pe o piaţă reglementată sau alternativă, dar nu au precizat cu exactitate care piaţă anume. Fondul Pro­prietatea a votat împotriva mutării, preferând să se retragă din societate. Ulterior, consiliul de administraţie a optat pentru piaţa AeRO administrată de bursa de la Bucureşti, însă alegerea pieţei era prerogativa exclusivă a acţionarilor, în baza Legii 151/2014 privind desfiinţarea RASDAQ.

 

Astfel, fondul a convins instanţa să constate nulitatea hotărârii iniţiale a AGA şi a obţinut dreptul de retragere. IOR a anunţat deja că va face apel împotriva hotărârii.

Te-ar putea interesa și:

Presupunând însă că IOR pierde, FP va încasa con­travaloarea acţiunilor sale stabilită de un expert eva­luator. La ultimul preţ din piaţă al titlurilor IORB, FP ar trebui să obţină 1,14 milioane de lei. Valoarea calculată de evaluator ar putea fi însă mai mare şi să nu ţină cont de cotaţia din piaţă, din moment ce acţiunile IOR sunt extrem de nelichide.

Fondul a mai contestat şi mutarea pe AeRO a producătorului de componente de aeronave Romaero (RORX), unde deţine 21% din acţiuni, de care doreşte să scape la un preţ stabilit de un evaluator şi nu la preţul scăzut din piaţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135