Burse - Fonduri mutuale

FTSE Global Equity a trecut acţiunile One United Properties într-o nouă categorie de indici, pentru companii cu capitalizare medie

FTSE Global Equity a trecut acţiunile One United...

Autor: Roxana Rosu

19.09.2022, 09:11 369


Acţiunile dezvoltatorului imobiliar One United Properties (BVB: ONE) au fost trecute luni într-o nouă serie de indici FTSE Global Equity Index Emerging Europe, de la categoria cu capitalizare mică la categoria cu capitalizare medie.

Upgrade-ul reflectă capitalizarea bursieră crescută a One United Properties şi lichiditatea acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat compania.

„One United Properties îşi continuă performanţa excelentă pe Bursa de Valori Bucureşti, crescând ponderea companiilor antreprenoriale româneşti incluse în indicii globali. În plus, după ce am finalizat cea mai nouă rundă de finanţare, ne-am mărit şi mai mult free-float-ul, primind noi acţionari în compania noastră în luna august. Acest lucru este completat acum de decizia FTSE Russell de a avansa acţiunile ONE într-o categorie mai reprezentativă de acţiuni de dimensiuni medii, astfel că estimăm o activitate de tranzacţionare crescută pe acţiunile ONE în perioada următoare”, a declarat Victor Capitanu, co-CEO al One United Properties.

La BVB, compania are o capitalizare de 3,3 miliarde lei, iar acţiunile s-au depreciat cu 7% în acest an, după tranzacţii de 168 milioane lei.

Acţiunile One United Properties sunt incluse în seria indicilor FTSE Global Equity începând din data de 21 decembrie 2022. Iniţial, acţiunile au fost incluse în FTSE Global All Cap, FTSE Global Small Cap, segmentul cu capitalizare mică din cadrul ecosistemului de indici FTSE Global Equity Index şi FTSE Global Total Cap, care include companii mari, mijlocii, mici şi micro-companii.

Indicele FTSE Global All Cap este un indice ponderat în funcţie de capitalizarea pieţei, care reprezintă performanţa acţiunilor cu capitalizare mare, medie şi mică la nivel global. Indicele acoperă pieţele dezvoltate şi emergente şi este potrivit ca bază pentru produse de investiţii, cum ar fi fonduri, instrumente derivate şi fonduri tranzacţionate la bursă. Şase companii din FTSE Global All Cap Index reprezintă România - Banca Transilvania, MedLife, Nuclearelectrica, OMV Petrom, One United Properties şi TeraPlast.

Pe lângă seria FTSE Global Equity Index, acţiunile ONE sunt incluse şi în indicele EPRA Nareit Emerging, conceput pentru a urmări performanţa companiilor imobiliare listate şi a REIT-urilor pe pieţele emergente, precum şi a mai multor indici STOXX.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO