Fundaţia Bill şi Melinda Gates, cea mai mare organizaţie filantropică din lume, cu active de 43 de miliarde de dolari, parte din acestea fiind donate şi de Warren Buffett, este acţionar la Fondul Proprietatea (FP).
Fundaţia fondatorului Microsoft deţine 66 milioane de acţiuni FP, reprezentând 0,6% din capital fondului, potrivit datelor Bloomberg şi raportului anual de activitate pe 2014 al fundaţiei. Investiţia este evaluată la circa
53 de milioane de lei (12 milioane de dolari), potrivit celor mai recente cotaţii ale acţiunilor Fondului Proprietatea.
Plasamentul este cu atât mai surprinzător cu cât bursa de la Bucureşti este o piaţă de frontieră, iar lichiditatea este un criteriu important în funcţie de care marile fonduri îşi decid investiţiile.
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
Prin investiţia în acţiunile FP, fundaţia fondatorului Microsoft şi-a luat expunere la sectoarele strategice ale economiei româneşti, având în vedere că principalele companii din portofoliul FP sunt OMV Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Aeroporturile Bucureşti, Poşta Română, dar şi băncile -BRD şi Banca Transilvania.
Acţiunile FP sunt cele mai lichide titluri de la bursa din Bucureşti. Înfiinţat în 2005 ca vehicul de despăgubire a foştilor proprietari expropriaţi de regimul comunist, Fondul Proprietatea s-a listat la bursa din Bucureşti în 2011.
De la listare până în prezent, acţiunile Fondului Proprietatea s-au apreciat cu peste 25%. Această cifră nu ia în calcul distribuţiile de dividende, capital şi răscumpărările făcute de fond. Fondul a distribuit peste 6,1 miliarde de lei acţionarilor săi din 2010 până în prezent.
Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea este fondul american de hedging Elliott Associates, cu o deţinere de circa 20% din capitalul fondului.
Paul Singer, cel care deţine firma Elliott Associates, este printre cei mai temuţi investitori de pe pieţele financiare.
Fără o legătură cu Fondul Proprietatea, în aceste zile au ţinut cap de afiş recentele arestări ale persoanelor care au făcut parte din conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie care a fost responsabilă cu acordarea despăgubirilor în lei şi în acţiuni la FP.