Burse - Fonduri mutuale

Gabriel Grădinescu a fost ales vicepreşedinte al ASF responsabil cu piaţa de capital

Gabriel Grădinescu a fost ales vicepreşedinte al ASF...

Autor: Alina Botezatu

04.12.2018, 11:28 278

Gabriel Grădinescu a fost ales, marţi, în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), responsabil cu piaţa de capital. Acesta a primit 28 de voturi, alte 20 de voturi au fost contra şi unul dintre membrii comisiilor s-a abţinut.

Pentru această funcţie s-au înscris opt candidaţi, dar au participat la audieri şase. Audierile au loc marţi, începând cu ora 10:00 şi fiind urmate de vot.

Audierile a avut loc în cadrul unei şedinţe comune a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputatilor şi a Comisiilor similare ale Senatului.

La alegerile din data de 14 noiembrie, Gabriel Grădinescu, care o experienţă de peste 25 de ani în domeniul bancar, a fost ales membru neexecutiv în Consiliul ASF.

Audierile şi votul de marţi s-au făcut după ce funcţia de vicepreşedinte al ASF, responsabil cu piaţa de capital, a rămas vacantă. La data de 15 noiembrie, deputatul PSD Marius Bota a demisionat din această funcţie. El fusese ales în această funcţie cu doar o zi înainte, odată cu ceilalţi membrii ai Consiliului ASF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO