• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Burse - Fonduri mutuale

Gigantul bancar Morgan Stanley spune că S&P 500 ar putea să mai scadă cu încă 16% înainte ca selloff-ul acţiunilor americane să ia sfârşit: „Piaţa bear este departe de a se fi încheiat”

Gigantul bancar Morgan Stanley spune că S&P 500 ar putea să mai scadă cu încă 16% înainte ca selloff-ul acţiunilor americane să ia sfârşit: „Piaţa bear este departe de a se fi încheiat”

Evoluţia acţiunilor americane pe 5 mai (Sursa foto: Finviz)

Autor: Eduard Ivanovici

06.05.2022, 14:37 2639

Acţiunile din Statele Unite au început anul 2022 cu cel mai grav selloff de la prăbuşirile generate de pandemie în februarie şi martie 2020, primele patru luni dând impresia că piaţa a scăpat pentru moment de minime sau că se pregăteşte pentru un raliu pe termen scurt.

În aprilie, compania de cercetare Fundstrat spunea că există o şansă de 90% ca acţiunile americane să fi trecut de minime, iar furnizorul de servicii financiare RIA Advisors sugera că acţiunile vor creşte puternic în următoarea lună sau două, notează Business Insider.

Mike Wilson, specialist în pieţele de capital din SUA, Morgan Stanley, nu exclude posibilitatea unui raliu pe termen scurt, însă crede că acţiunile mai pot coborî până a ajunge în acel punct.

„Nu putem exclude nimic pe termen scurt, însă vrem să fim înţeleşi: piaţa bear este departe de a se fi încheiat”, spune Wilson.

Strategul adaugă că acţiunile au de-a face cu un fundal extrem de complicat: societăţile se confruntă atât cu inflaţia, cât şi cu un ritm mai slab de creştere într-o perioadă în care Rezerva Federală a început să majoreze agresiv ratele dobânzilor.

El crede că, în cel mai rău caz, S&P 50 ar putea scădea cu încă 19% prin raport cu preţul din 4 mai. Luând în calcul declinul din 5 mai, scăderea ajunge la 16%. Joi, S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq s-au depreciat, în medie, cu 3,9%.

„În vreme ce inflaţia este atât de ridicată, iar veniturile îşi pierd rapid din creştere, acţiunile nu mai oferă scutul împotriva inflaţiei pe care se bazau mulţi investitori”, spune Wilson, adăugând că T1/2022 ar putea fi ultimul trimestru cu rezultate bune, notând în acest sens faptul că nivelul de costuri şi riscul unei posibile recesiuni îşi pun puternic amprenta asupra viitoarelor creşteri ale companiilor.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470