Burse - Fonduri mutuale

Gigantul petrolier Saudi Aramco depăşeşte Apple şi devine cea mai mare companie din lume în funcţie de valoarea de piaţă. Acţiunile gigantului saudit, plus 30% în 2022

La circa 2.500 de miliarde de dolari ajunge capitalizarea Saudi Aramco

La circa 2.500 de miliarde de dolari ajunge capitalizarea Saudi Aramco

Autor: Eduard Ivanovici

10.05.2022, 18:19 1329

După un raliu de 29,25% în 2022, gigantul petrolier Aramco din Arabia Saudită a depăşit Apple în ceea ce priveşte capitalizarea şi a devenit cea mai valoroasă companie la nivel mondial, conform seekingalpha.com.

Valoarea de piaţă a societăţii este de circa 2.500 de miliarde de dolari, cu puţin peste capitalizarea Apple.

Acţiunile producătorului iPhone-urilor au scăzut cu 15,7% de la începutul anului. Chiar dacă gigantul american a raportat rezultate puternice şi a oferit estimări solide pentru perioada următoare, evoluţia pe bursă a fost afectată de un selloff la nivelul acţiunilor de tip „growth” din industria tech.

Analiştii se aşteaptă ca Apple să înregistreze un profit net per acţiune (EPS – earnings per share) de 6,15 dolari în anul fiscal 2022 şi să raporteze venituri totale de 100 de miliarde de dolari.

Saudi Aramco a anunţat venituri de 32 de miliarde de dolari în T4/2021, când preţul bariului de petrol era cu circa 5 dolari sub nivelurile actuale, iar producţia era mai scăzută.

Timp de doi ani, investitorii au discutat despre „câştigătorii pandemiei” din sectorul tech. Totuşi, scăderea numărului de investiţii în energie din timpul crizei sanitare a dus la o lipsă considerabilă de petrol, gaze, cărbune şi capacitate de rafinare, determinându-i astfel pe unii analişti să considere că sectorul energetic ar putea fi „cel mai mare câştigător al pandemiei”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO