Burse - Fonduri mutuale

Grup Şerban Holding cheamă acţionarii pentru a vota majorarea capitalului social cu 10 mil. lei. O acţiune gratuită la 16 deţinute

Grup Şerban Holding cheamă acţionarii pentru a vota...

Autor: Eduard Ivanovici

31.10.2022, 00:00 572

Consiliul de administraţie al Grup Şerban Holding (GSH), companie antreprenorială activă în mai multe domenii din agricultură, a convocat adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor (AGEA şi AGOA) pentru 5, respectiv 6 decembrie 2022. Pe ordinea de zi a AGOA se află aprobarea modului de repartizare a profitului net rămas nedistribuit aferent anului 2020, în sumă de 17,4 milioane de lei.

Conform unui raport publicat la BVB, profitul ar fi împărţit în felul următor: 10,6 milioane de lei pentru capitalizare şi acordarea de acţiuni către acţionari, printr-o operaţiune de majorare de capital social, iar 6,8 milioane de lei la „profit rămas nedistribuit”.

Sub condiţia aprobării punctului 1 din AGOA, aprobarea majorării capitalului ar fi realizată prin emisiunea unui număr de aproximativ 10,6 milioane de acţiuni noi ordinare, nominative şi dematerializate, cu valoare nominală de 1 leu per acţiune în urma încorporării a 57,775 % din profitul nedistribuit aferent anului 2020, reiese din pe ordinea de zi a AGEA. Acţiunile noi vor fi alocate acţionarilor societăţii proporţional cu deţinerile în capitalul social al Grup Şerban Holding, pentru fiecare 16 acţiuni deja deţinute va fi alocată o acţiune nouă.

În cazul în care numărul de acţiuni la care ar fi îndreptăţit un acţionar în cadrul majorării capitalului social nu este un număr natural, numărul de acţiuni care vor fi efectiv alocate respectivului acţionar va fi rotunjit la următorul număr natural inferior. Preţul pentru compensarea fracţiunilor de acţiuni rezultate în urma aplicării algoritmului arătat mai sus şi rotunjirii rezultatelor va fi de 2,01 lei.

În urma majorării, capitalul social al societăţii va depăşi 180 de milioane de lei. Listate anul acesta pe piaţa AeRO a BVB, acţiunile GSH au coborât cu 8,4% în ultimele şase luni, pe un rulaj de 1,2 milioane de lei. Compania are o capitalizare de 314,5 milioane de lei şi este controlată în proporţie de 95,8% de Lucian Nicolae şerban.  În primul semestru ala anului, grupul a raportat venituri consolidate de 275 de milioane de lei, în creştere cu 71%, şi un profit net de 6,8 milioane de lei, în urcare cu 40% faţă de S1/2021.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO