Burse - Fonduri mutuale

Grupul bancar UBS a raportat cel mai bun T2 din ultimii nouă ani: profit net de 1,4 mld. dolari, plus 9,3%. Acţiunile au crescut marţi cu circa 2%

Grupul bancar UBS a raportat cel mai bun T2 din ultimii...

Autor: Tibi Oprea

24.07.2019, 00:00 110

Acţiunile UBS, cea mai mare bancă elveţiană şi una dintre cele mai mari din Europa, s-au apreciat marţi la New York cu circa 2% înainte de începerea şedinţei de tranzacţionare, la 12,36 dolari pe acţiune, în contextul în care banca a raportat cel mai bun al doilea trimestru al unui an din 2010 încoace, în pofida unor scăderi în divizia de investiţii şi în activitatea de gestionare a averii potrivit CNBC. 

Grupul bancar a raportat un profit net trimestrial de 1,4 mld. dolari, în creştere cu 9,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce veniturile operaţionale ale băncii au fost de 7,5 mld. dolari, în scădere cu 1,3% faţă de T2/2018.

UBS a închis şedinţa de tranzacţionare de luni în creştere cu 1,17%, în timp ce de la începutul anului acţiunile UBS se tranzacţionează în scădere cu 2,1%, emitentul ajungând la 47 mld. dolari capitalizare. Pe bursa din Zurich, acţiunile UBS s-au apreciat marţi în timpul şedinţei cu circa 3%. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO