Burse - Fonduri mutuale

Grupul Bittnet încheie anul 2020 cu venituri de 108 mil. lei, în urcare cu 9%, şi trece pe profit după pierderi în 2019

Grupul Bittnet încheie anul 2020 cu venituri de 108 mil....

Autor: Roxana Rosu

01.03.2021, 10:43 264

Bittnet (BNET), grup de companii de IT listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, a raportat venituri consolidate de 108,6 milioane de lei în 2020, în creştere cu 9%, şi un profit operaţional de 4,3 milioane lei, o creştere de 400% faţă de 2019.

Grupul a încheiat 2020 cu un profit net de 52.579 lei, faţă de o piedere de 2,6 milioane lei în 2019.

„Aşa cum podurile sunt supuse unor teste extreme de rezistenţă înainte de inaugurare, aşa a fost şi anul 2020 pentru Bittnet Group - o sumă de teste de rezistenţă. Mă bucur că am trecut cu bine aceste teste iar Grupul nostru este acum mai solid financiar şi operaţional, şi pregătit pentru un nou ciclu de creştere accelerată, adaptat la noua realitate de business, la noile provocări şi oportunităţi de piaţă locale dar şi internaţionale Într-un an provocator, am reuşit să ne îmbunătăţim toţi indicatorii, revenind pe profit. În 2020, am generat afaceri de 140 milioane de lei, dar blocajele internaţionale cauzate de pandemia de COVID-19, precum şi alegerile din decembrie din ţara noastră au generat întârzieri în finalizarea proiectelor câştigate. Însă, ne aşteptăm ca aceste întârzieri să aibă un efect suplimentar pozitiv asupra rezultatelor noastre din 2021”, a declarat Mihai Logofătu, CEO şi cofondator Bittnet Group.

Grupul Bittnet a realizat un cashflow operaţional de peste 8 milioane lei, care, combinat cu accesul la piaţa de capital, a permis efectuarea de investiţii în dezvoltarea Grupului.

În 2020 Bittnet Group a realizat investiţii în valoare de peste 10 milioane lei în Equatorial Gaming, The eLearning Company şi Softbinator.

Divizia de Tehnologie a Bittnet Group, care include Dendrio şi Elian, a înregistrat venituri de 96,6 milioane de lei, o creştere de peste 11%. Marja brută a crescut cu 33%, iar divizia a încheiat anul 2020 cu o creştere de peste 4 milioane lei a profitului operaţional, ajungând la 2,5 milioane lei.

Activitatea Diviziei de Educaţie, reprezentată de Bittnet Training şi Equatorial, a fost afectată de reducerile sau îngheţarea bugetului pentru training. Prin urmare, veniturile au scăzut cu 6% faţă de 2019. Cu toate acestea, Grupul a încheiat anul cu un profit operaţional de 4.3 milioane lei.

Capitalizarea de piaţă a BNET s-a apreciat cu 22% în cursul anului 2020, ajungând la 159 milioane de lei. Pe tot parcursul anului 2020, aproximativ 40% din free-float-ul Bittnet a fost tranzacţionat activ de către investitori.

Bursa de Valori Bucureşti a inclus acţiunile BNET în indicii BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK şi BETPlus. Începând cu 22 martie 2021, acţiunile BNET vor fi, de asemenea, incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap şi FTSE Total-Cap.

"Într-un an dificil în care indicele BET-XT a înregistrat un declin de 4%, acţionarii Bittnet au înregistrat o rentabilitate de 22%, fără a lua în considerare randamentul suplimentar înregistrat de investitorii care au participat la majorarea de capital din martie anul trecut. Avem un plan clar pentru 2021 în ceea ce priveşte activitatea noastră pe piaţa de capital - urmează o ofertă publică de acţiuni preferenţiale Bittnet, care ne va permite să eliminăm costurile de finanţare şi să creştem semnificativ marja de profit, fără a dilua drepturile de vot ale acţionarilor existenţi. Pe lângă recenta noastră includere în indicii FTSE, vedem anul 2021 ca pe un an de transformare a prezenţei noastre pe piaţa de capital din România", a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Potrivit bugetului preliminar pentru anul 2021, Bittnet îşi propune o cifră de afaceri consolidată de 157 milioane de lei şi un profit brut de 12,8 milioane lei. Aceste estimări includ rezultatele generate de companiile care s-au alăturat grupului în 2020.

Începând cu 2021, Divizia de Educaţie a Grupului Bittnet este formată din Bittnet Training, Equatorial Gaming, the eLearning Company iar Divizia de Tehnologie are în componenţă Dendrio Solutions, Elian Solutions şi Softbinator Technologies.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO