Burse - Fonduri mutuale

Guvernul şi investitorii vs. oamenii de rând: În buzunarele cui vor intra cele 1.100 miliarde de euro cu care BCE inundă pieţele

Guvernul şi investitorii vs. oamenii de rând: În buzunarele cui vor intra cele 1.100 miliarde de euro cu care BCE inundă pieţele

Autor: Bogdan Cojocaru

10.03.2015, 00:06 1909
Banca Centrală Europeană a început de ieri cea mai amplă ofensivă anticriză din istoria zonei euro, achiziţii de obligaţiuni de 1.100 miliarde de euro.

Prin „printarea“ masivă de bani în stil american, gardianul monedei euro aduce investitorii în faţa a ceea ce până nu demult era de neînchipuit: să plă­tească pentru „privilegiul“ de a deţine datorii ale unor state cândva focare de criză şi deprecierea euro până la paritate cu dolarul.

Dincolo de încrederea pe care preşedintele BCE Mario Draghi o are în propriile planuri şi de beneficiile pe care este clar că achiziţiile de active le aduc guvernelor, incertitudinile sunt multe, iar efectele jocului cu politica monetară – ajustarea cantitativă (quantitative easing - QE) vine mână în mână cu dobânzile reduse sau chiar duse în teritoriul negativ – se fac simţite şi la nivelul omului de rând.

„Dobânzile negative pot avea recul. Cel puţin o parte din segmentele populaţiei s-ar putea simţi mai sărace sau mai puţin în siguranţă“, a declarat pentru CNBC Francesco Garzarelli, analist la banca americană Goldman Sachs.

El atrage atenţia că în loc să stimuleze consumul şi creditarea, politica monetară ultrarelaxată ar putea duce într-un mod „pervers“ la creşterea tendinţei de economisire pentru mai multă siguranţă şi la încetinirea revenirii economice. 

„Teoria economică tradiţională sugerează că ratele negative de dobândă vor încuraja populaţia să se împrumute mai mult pentru a-şi cumpăra locuinţe şi vor încuraja mai degrabă consumul din prezent decât pe cel viitor“, notează Michala Marcussen, analist al băncii franceze Société Générale. Însă în practică teoria s-ar putea să nu funcţioneze deoarece gospodăriile au deja datorii mari, pieţele muncii sunt fragile, iar autorităţile de supraveghere a sectorului financiar au impus condiţii mai stricte, a explicat Marcussen.

Nici companiile nu „cooperează“ deoarece profită de yield-urile mici pentru a lua împrumuturi cu scopul de a-şi răscumpăra acţiunile sau refinanţa datoriile vechi şi mai scumpe. Banii lor nu vor ajunge în economia reală.

Edward Hadas, editor economic la Reuters, scrie că manipularea sistemului financiar de către „clericii tehnocraţi nu se potriveşte bine cu economia bazată pe producţie în masă şi consum. Schimbările neaşteptate ale ratei inflaţiei (adică ale preţurilor) pică dur asupra oamenilor care nu au făcut nimic pentru a-şi merita pierderile. Dobânzile negative sunt grele pentru cei care economisesc. Ei merită randamente mai mari“.

Până una alta, guvernele profită de politica BCE. Ieri, prima zi a programului de achiziţii de active, yieldurile majorităţii statelor din zona euro au coborât, ceea ce înseamnă reducerea costurilor de finanţare. „Petrecerea“ a fost umbrită doar de problemele de finanţare ale Greciei, scrie The Wall Street Journal.

Programul BCE are efecte şi asupra datoriilor. QE este proiectată pentru a genera inflaţie, iar în condiţii de inflaţie valoarea unei datorii, care este fixă, va părea mai mică. Unii comentatori spun că  QE este o tactică mai degrabă pentru reducerea poverii datoriei suverane din zona euro şi mai puţin pentru creşterea puterii de cumpărare a oamenilor de rând.

De altfel, un efect pe care QE l-a avut în SUA şi în Marea Britanie, primele ţări care au apelat la această tactică, este că bogaţii au devenit şi mai bogaţi, ceea ce a mărit inegalitatea distribuirii avuţiei. În SUA sunt trase semnale de alarmă că adâncirea acestei inegalităţi riscă să deraieze revenirea economică.

 

Ce s-a cumpărat

Băncile centreale din Eurosistem, care participă alături de BCE la QE, au cumpărat ieri obligaţiuni germane şi italiene, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. De asemenea, au fost achiziţionate titluri belgiene şi franceze. Rezultatul este că în primele ore ale şedinţei de tranzacţionare de ieri randamentele obligaţiunilor germane cu scadenţa la 10 ani, referinţa pentru costurile de finanţare din zona euro, au scăzut cu cinci puncte de bază, la 0,35%, apropiindu-se astfel de minimul istoric de 0,28% atins pe 26 februarie. 

„Achiziţiile de obligaţiuni au efectul aşteptat, iar piaţa reacţionează pozitiv. În miezul zonei euro vedem yieldurile scăzând foarte abrupt în frunte cu obligaţiunile cu scadenţe ultralungi, iar acestea sunt mişcări în stilul QE“, a explicat Michael Leister, analist la Commerzbank.

 

Cine vinde

În timp ce analiştii s-au aşteptat ca programul de achiziţii să pornească fără probleme în condiţiile în care deţinătorii de obligaţiuni de peste ocean îşi achimbă activele europene cu datorii cu randamente mai ridicate din SUA sau de pe pieţele emergente, rămân întrebări privind diponibilitatea investitorilor europeni de a vinde. Spre exemplu, în Italia 70% din obligaţiuni sunt deţinute de investitori italieni. „Este foarte probabil ca investitorii locali să nu vândă fie din cauza taxelor, fie din cauza mediului preferat şi al lipsei de alternative, dacă nu sunt implementate măsuri noi care să încurajeze băncile să îşi lichideze portofoliile“, se arată într-o analiză a RBS.

 

Euro

Cântărind politica monetară superrelaxată a BCE, care aruncă pe pieţe câte 60 de miliarde de euro pe lună pentru a lupta cu deflaţia şi pentru a revitalize economia zonei euro, şi posibilitatea ca în SUA Rezerva Federală să înceapă poate chiar din iunie să majoreze dobânzile, investitorii renunţă la euro. Din vara trecută, moneda europeană a pierdut mai mult de o cincime din valoare în raport cu dolarul.

„O traiectorie către paritate pare realizabilă. Singura întrebare este dacă vom ajunge acolo în trei sau patru luni sau în 18 luni“, a spus Adrian Owens, analist la firma elveţiană de investiţii GAM.

Ultima oară când euro a ajuns la paritate cu dolarul a fost în noiembrie 2002. În iulie 2008, euro a atins maximul istoric de 1,60 de dolari. Anul acesta, doar realul brazilian şi coroana daneză s-au depreciat faţă de dolar mai mult decât euro.

Un euro mai slab este un „cadou“ pentru zona euro deoarece poate stimula creşterea economică îmbunătăţind cererea pentru exporturi. De asemenea, euro slab majorează preţurile importurilor, ceea ce ajută inflaţia să accelereze.

AFACERI DE LA ZERO