• Leu / EUR5.0937
  • Leu / GBP5.8478
  • Leu / USD4.3629
Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica, cea mai mare companie de la Bursa de Valori, semnează cu Electro-Alfa un contract de 24 mil. lei pentru un parc solar de 8,9 MW în Ţara Haţegului

Hidroelectrica, cea mai mare companie de la Bursa de...

Autor: Liviu Popescu

19.02.2026, 17:45 10872

Hidroelectrica (H2O) a semnat un contract în valoare de 24,4 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea la cheie a proiectului „Parc fotovoltaic Ţara Haţegului”, marcând un nou pas în extinderea producţiei de energie din surse regenerabile dincolo de portofoliul hidro, potrivit bvb.ro.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise, la care au participat patru ofertanţi, iar câştigătoare a fost asocierea formată din Electro-Alfa International şi General Me.El Electric, cu Electro-Alfa în calitate de lider. Proiectul presupune dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 8,9 MWp şi o producţie medie anuală estimată la aproximativ 11 GWh, suficientă pentru a acoperi consumul anual a câtorva mii de gospodării.

Investiţia va fi realizată într-un termen de 12 luni, din care două luni sunt alocate fazei de proiectare, iar restul de zece luni execuţiei efective. Contractul include toate etapele, de la proiectare şi furnizarea echipamentelor până la lucrări, testare, punere în funcţiune şi asistenţă tehnică pe perioada de garanţie.

Pentru Hidroelectrica, proiectul din Ţara Haţegului reprezintă una dintre primele investiţii directe într-un parc fotovoltaic, compania urmărind să-şi diversifice sursele de producţie într-un context marcat de presiuni privind decarbonizarea şi stabilitatea sistemului energetic. Deşi capacitatea instalată este redusă raportat la portofoliul hidro, proiectul are o valoare mai degrabă strategică, testând integrarea producţiei solare în structura unui producător tradiţional de energie hidro.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România şi cel mai mare producător de energie regenerabilă, cu peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale, la care se adaugă parcul eolian de la Crucea. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o capitalizare de aproximativ 68 miliarde de lei, fiind cea mai mare companie listată de pe piaţa locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF ESG Summit 2026
Principalele valute BNR - joi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0937
Diferență: -0,0236
Ieri: 5.0949
Azi: 4.3629
Diferență: 0,0619
Ieri: 4.3602
Azi: 5.8478
Diferență: -0,1383
Ieri: 5.8559