Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast şi Transelectrica, printre companiile care au înfiinţat Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă

Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast şi...

Autor: Roxana Rosu

19.11.2018, 10:33 754

Şase companii au fondat alături de administratori de fonduri şi  profesionişti în relaţia cu investitorii (IR) Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), scopul ei fiind implementarea celor mai bune practici de comunicare dintre companiile listate şi investitori.

Din asociaţie fac parte Bursa de Valori BucurestiALROFranklin Templeton Management Ltd UK Sucursala BucurestiElectromagneticaHidroelectricaNuclearelectricaTeraplastTranselectrica, Daniela Serban, Cosmin Raduţă şi Tony Romani.

„Ma bucur că acestei initiative pe care Bursa de Valori Bucuresti a sustinut-o incă de la început i s-au alaturat companii listate mari si companii cu potenţial de listare, precum şi profesionişti în acest domeniu. Imbunatăţirea transparenţei companiilor listate raspunde exigentelor investitorilor, fie că vorbim de cei internaţionali sau locali, instituţionali sau individuali. O mai bună înţelegere a activităţii operaţionale şi a strategiei unei companii poate avea impact asupra evaluării acesteia”, susţine Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

La asociaţie pot adera şi alte companii listate sau care doresc să se listeze, precum şi specialişti în domeniu.

Prin intermediul Asociaţiei, profesioniştii în IR vor contribui la elaborarea şi implementarea celor mai bune practici de comunicare cu investitorii, creşterea gradului de transparenţă a companiilor listate şi conformare cu principiile de guvernanţa corporativă, cu scopul de a oferi investitorilor şi acţionarilor elemente esenţiale ale unei decizii informate de investire. 

„Implementarea celor mai bune practici de IR inseamnă creşterea transparenţei companiilor listate prin imbunătăţirea tehnicilor de comunicare cu investitorii, utilizarea de noi instrumente şi inovare în domeniu. Toate acestea sunt atribute cuantificate de către investitori şi influenţează percepţia lor faţă de emitenţi sau potenţiali emitenţi. Oportunitatea unui astfel de proiect vine în contextul creşterii vizibilităţii pieţei de capital pe plan internaţional din ultimii ani, recentelor listări ale companiilor private şi interacţiunii tot mai frecvente dintre investitori cu companiile locale”, considera Daniela Serban, Preşedinte ARIR.

Proiectul a fost susţinut de compania de afaceri publice McGuireWoods Consulting si casa de avocatura PeliFilip.

Membrii fondatori au desemnat urmatorul Consiliu Director al ARIR: Daniela Serban, Presedinte – Independent (McGuireWoods), Adrian Tanase (Bursa de Valori Bucuresti), Ioana Birsu (Franklin Templeton), Viorel Vasiu (Transelectrica) si Tony Romani – Independent (Electrogrup).

ARIR isi propune, de asemenea, sa fie o platforma prin care companiile listate sa recruteze angajati pentru activitatile de relatii cu investitorii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO