Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica şi-a bugetat un profit net de 1,1 miliarde de lei pentru 2021 şi venituri de 4,23 miliarde de lei. Compania pune pe masă 1,3 mld. lei pentru achiziţii precum eolian, solar

Hidroelectrica şi-a bugetat un profit net de 1,1...

Autor: Liviu Popescu

10.05.2021, 16:18 270

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi “perla” din energie a statului român, şi-a bugetat pentru anul acesta un profit net de 1,1 miliarde de lei, în scădere cu 23% faţă de cel realizat în anul precedent, şi venituri totale de 4,23 mld. lei, plus 8%.

Pe de altă parte, cheltuielile pentru investiţii sunt estimate la 1,7 mld. lei, de aproape nouă ori peste cele din 2020, arată bugetul de venituri şi cheltuieli supus votului acţionarilor în şedinţa din 10 iunie.

“Veniturile sunt influenţate în principal de liberalizarea pieţei energiei”, se arată într-un document al Hidroelectrica. Compania de stat estimeză cheltuieli totale de 2,8 mld. lei, plus 29% faţă de cele din anul precedent, în special pe fondul dublării cheltuielior cu bunuri şi servicii.

“Cheltuielile cu energia şi apa sunt în sumă de 583.446 mii lei, în creştere faţă de preliminatul anului 2020 cu 273.633 mii lei reprezentată în principal de apa uzinată unde cheltuielile estimate pentru anul 2021 sunt în sumă de 580.982 mii lei. Creşterea se datorează apariţiei Legii 122/2020 de modificare a Legii Apelor 107/1996 care introduce un alt mod de calcul al tarifului la apa uzinată, modalitate profund împovărătoare pentru companie, care poate conduce la dublarea cheltuielilor cu apa uzinată, cu implicaţii extrem de negative asupra eficienţei şi profitabilităţii centralelor hidroelectrice”, menţionează compania.

Hidroelectrica estimează investiţii de 1,7 mld. lei în 2021 din care cea mai mare parte, respectiv 1,3 mld. lei, este reprezentantă de achiziţii de participaţii.

“Capacităţi de producere a energiei electrice din surse eoliene on-shore cu o putere instalată totală cuprinsă între 300 MW şi 500 MW. Capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare cu o putere instalată totală de cca. 50 MW-100MW. Pentru aceste două proiect se are în vederea achiziţionarea de participaţiuni. Valoarea alocată 2021-2023 este de 3.832.000 mii lei”, potrivit companiei.

Fondul Proprietatea, acţionar cu 20% la Hidroelectrica, evaluează deţinerea la Hidroelectrica la aproximativ 5,2 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că întreaga companie de stat este evaluată la 26 miliarde de lei. Spre comparaţie, la septembrie 2020 evaluarea acesteia era de 23,5 mld. lei.

 

 ​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO