• Leu / EUR4.9459
  • Leu / GBP5.7464
  • Leu / USD4.6730
Burse - Fonduri mutuale

Horia Gustă, reales preşedinte al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Mandat de trei ani

Horia Gustă, reales preşedinte al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Mandat de trei ani

Autor: Eduard Ivanovici

18.05.2022, 13:13 240

Cele 27 de companii membre ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF) au decis marţi componenţa noului Consiliu Director care, în baza mandatului primit, vor reprezenta industria locală de asset management în relaţia cu instituţiile, autorităţile statului şi publicul până în mai 2025. Horia Gustă, preşedintele în exerciţiu al Consiliului Director AAF, a fost reales în funcţie, mandatul urmând să se întindă pe o perioadă de trei ani, conform unui comunicat al AAF.

Noul Consiliu Director ales cu majoritate de voturi este format din: Horia Gustă, preşedinte, director CASS SAI Muntenia Invest, Cristian Vasile Pascu, director general executiv adjunct BCR, vicepreşedinte, Aurel Bernat, CEO BT Asset Management, Mihai Purcărea, CFA, CEO BRD Asset Management, Răzvan Szilagyi, CFA, CEO Raiffeisen Asset Management, Dan Popovici, CEO OTP Asset Management, Călin Meteş, Deputy CEO Investments Franklin Templeton Romania / Deputy PM Fondul Proprietatea.

„Alături de ceilalţi membri ai  Consiliului Director ne propunem să creştem rolul pe care AAF îl are pe piaţa fondurilor de investiţii, acela de a fi un partener de încredere pentru toţi actorii implicaţi şi de a facilita accesul cât mai multor participanţi la piaţa de capital. Vom continua proiectele care au ca scop o mai bună înţelegere a industriei, a produselor şi profesioniştilor din industriei. Tocmai am lansat ediţia pe 2022 a proiectului nostru ”Economiseşte inteligent”, prin care vom pune accent pe explicarea beneficiilor pe care le aduce o investiţie diversificată în fondurile de investiţii. Climatul economic actual este unul destul de dificil, de aceea considerăm cu atât mai important ca oamenii să ştie cum să-şi protejeze economiile şi cum să-şi investească banii pentru a produce bunăstare”, a declarat Horia Gustă, preşedintele AAF.

În ciuda contextului economic intern şi internaţional volatil din ultimii doi ani, industria fondurilor de investiţii  din România şi-a consolidat trendul ascendent, la finalul lui 2021 înregistrându-se o creştere record a numărului de investitori. Conform ultimelor date făcute publice de Asociaţia Administratorilor de Fonduri, nivelul activelor administrate de membrii asociaţiei a fost de aproape 50  de miliarde de lei.

Asociaţia Administratorilor de Fonduri este organizaţia profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (O.P.C) din România care reuneşte 18 societăţi de administrare a investiţiilor (S.A.I.) şi administratorii de fonduri de investiţii alternative (AFIA), care administrează 88 de fonduri deschise de  investiţii (O.P.C.V.M.) şi 32 de fonduri de investiţii alternative, 4 Fonduri de Investiţii Alternative autoadministrate, Fondul Proprietatea şi 4 bănci depozitare, potrivit comunicatului.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9459
Diferență: -0,0243
Ieri: 4.9471
Azi: 4.6730
Diferență: -0,3731
Ieri: 4.6905
Azi: 5.7464
Diferență: -0,4073
Ieri: 5.7699
Azi: 4.8803
Diferență: -0,3492
Ieri: 4.8974