Burse - Fonduri mutuale

În loc de soluţii pentru cel mai mare combinat chimic cu 3.300 de angajaţi, privatizarea Oltchim a adus teatru absurd şi circ politic

În loc de soluţii pentru cel mai mare combinat chimic cu 3.300 de angajaţi, privatizarea Oltchim a adus teatru absurd şi circ politic

Autor: Andrei Chirileasa

25.09.2012, 00:07 1903

Dan Diaconescu nu are bani pentru preluarea Oltchim, iar privatizarea va fi reluată, afirma ieri premierul Victor Ponta. Diaconescu spune însă că a mers ieri să semneze contractul, dar că în acesta există "vreo 100 de inadvertenţe", motiv pentru care negocierile s-au prelungit. El acuză Guvernul că nu vrea să-i dea compania.

Ponta spune că Diaconescu s-a înţeles cu liderul PD-L Adriean Videanu, "hoţul hoţilor", ca să acopere "ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL".

Videanu zice că Ponta e "mitoman" şi că "acţionează ca domnul Bulă". El spune că va cere autorităţilor statului să cerceteze pri­vatizarea Oltchim şi cere demisia Guvernului Ponta.

Ministrul economiei Daniel Chiţoiu spune că licitaţia pentru Oltchim a fost "absolut corectă din punct de vedere legal" şi că a existat un consultant internaţional, Pricewater­houseCoopers, selectat de Guver­nul Boc.

Gigi Becali spune că-l crede pe primul-mi­nistru dacă spune că Dan Diaconescu nu are bani, dar că nu-l credea pe acesta "atât de nebun".

Remus Vulpescu, şeful Oficiului Privati­zărilor, mai speră că Dan Diaconescu va plăti preţul promis pentru Oltchim. Declaraţiile sunt tot mai halucinante, ţâşnind din toate părţile ca într-un teatru absurd. Nimeni nu mai înţelege nimic: cine are dreptate şi cine e de vină?

Ieri după amiază premierul Victor Ponta i-a convocat de urgenţă pe ministrul economiei Daniel Chiţoiu şi pe şeful OPSPI Remus Vulpescu pentru a discuta despre privatizarea Oltchim. În urmă cu două săptămâni Ponta îl atenţiona pe Chiţoiu că răspunde "cu capul, cu viaţa şi tot" de privatizarea Oltchim.

Joi subiectul Oltchim va fi dezbătut şi în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de preşedintele Traian Băsescu.

Serviciile secrete sunt pas cu pas pe urmele lui Dan Diaconescu. Corpul de control al Guvernului, ANAF şi DNA investighează operaţiunile Oltchim din ultimii ani.

Va răspunde însă cineva cu adevărat pentru situaţia Oltchim? Pentru privatizările ratate din ultimii 22 de ani nu a răspuns nimeni până acum.

Aşteptată cu sufletul la gură de 3.300 de salariaţi şi de un oraş întreg, privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a transformat într-un circ politic în care toată lumea acuză pe toată lumea, aruncându-şi acuzaţii absurde, iar cei implicaţi încearcă să câştige imagine sau, după caz, să-şi salveze imaginea.

Declaraţiile şi atacurile de ieri sunt radiografia unui dezastru perfect: un combinat foarte important pentru economia naţională, care a fost căpuşat ani de zile de politicienii care au fost la putere, cu complicitatea managerilor, a fost scos la privatizare şi adjudecat de un investitor fără bani, care urmăreşte să câştige capital electoral din cauză că guvernanţii actuali, care au organizat privatizarea, sunt incompetenţi şi nu au ştiut cum să gestioneze procesul. Cine e de vină că s-a ajuns aici? Probabil că toţi sunt responsabili.

De la Constantin Roibu, directorul general care a condus Oltchim peste 20 de ani, care fie prin management defectuos, fie prin com­plicitate la căpuşarea combinatului a adus compania la pierderi de 300 mil. euro în ultimii cinci ani şi jumătate, la miniştrii economiei (Dan Ioan Popescu, Varujan Vosganian, Adriean Videanu, Ion Ariton, Lucian Bode, Daniel Chiţoiu), care au asistat pasivi în ultimii zece ani la decăderea financiară a Oltchim, fără a lua nicio măsură împotriva mana­gementului sau pentru a opri pierderile şi acumularea de datorii, de la primul-ministru Emil Boc şi primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, care au pregătit strategia de privatizare a Oltchim, la actualul prim-ministru Victor Ponta, care a continuat-o dezastruos, ajungând ca Dan Diaconescu, un om de televiziune şi lider de partid politic, care nu are niciun fel de experienţă în industrie şi nici nu a demonstrat până acum că are banii, să fie declarat câştigător.

Bâlbâielile Guvernului, ale Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care a gestionat direct procesul de privatizare, au făcut ca la licitaţie să se prezinte în final doar trei candidaţi şi l-au transformat pe Dan Diaconescu în "salvatorul poporului". Oferta lui, serioasă sau nu, a blocat preluarea Oltchim pentru un preţ derizoriu de către nemţii de la PCC.

La momentul decontării însă, nimeni nu vrea să ridice nota de plată. Dan Diaconescu spune că nu poate semna un contract în care sunt numeroase inadvertenţe, în timp ce premierul Victor Ponta spune că oferta a fost o cacealma şi că banii nu vor veni.

Câştigătorul jocului de poker politic Diaconescu-Ponta-Videanu este greu de anticipat, însă perdanţii vor fi cel mai probabil angajaţii Oltchim şi toţi cei care depind de această companie.

În prezent, corpul de control al Guvernului, ANAF şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) fac verificări la Oltchim care vizează operaţiunile financiare din ultimii ani ale combinatului.

Întrebarea este de ce Guvernul nu a cerut mai devreme o anchetă la Oltchim, eventual înainte de a scoate compania la privatizare. De ce a fost nevoie ca Dan Diaconescu să câştige licitaţia de la Oltchim pentru a fi scoase la lumină neregulile şi abuzurile din ultimii zece ani?

Probabil că în următoarele zile vor ieşi la suprafaţă noi dezvăluiri şi acuzaţii, vor fi lansate noi declaraţii politice. Poate că vor fi şi demisii.

Însă cel mai probabil şi situaţia Oltchim şi a celor 3.300 de salariaţi va fi din ce în ce mai dificilă. Atât Guvernul, cât şi Dan Diaconescu au promis în ultimele săptămâni că vor da banii pentru repornirea Oltchim şi pentru plata salariilor. Până acum nimeni nu şi-a respectat promisiunea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO