Burse - Fonduri mutuale

În prag de sărbători rulajul Bursei a scăzut la minimul ultimelor şapte luni

În prag de sărbători rulajul Bursei a scăzut la...

Autor: Stefan Musgociu

18.04.2014, 00:03 163
Bursa de la Bucureşti a încheiat în stagnare ziua de joi, într-o piaţă unde cu o şedinţă de tranzacţionare înaintea Paştelui, foarte puţini investitori au intrat la transfer, astfel că lichiditatea a atins cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, de numai 9,7 milioane lei.

Piaţa a fluctuat uşor încă de la deschidere, în condiţiile în care pu­ţi­nele ordine de tranzac­ţio­nare au vizat volume mici de acţiuni şi au fost plasate la pre­ţuri apro­piate de cota­ţiile din şe­dinţa prece­dentă.

Rulajul pieţei, de 9,7 milioane lei (aproape 2,2 mil. euro), este de două ori sub cel de miercuri, de 21,6 mi­lioa­ne lei (4,8 mil. euro). Un rulaj mai mic decât cel de joi a fost înregistrat pe 9 septembrie, când au fost realizate transferuri de doar 4,7 mi­l. lei (cu puţin peste 1 milion de euro).

Aproape 60% din lichiditatea de joi a fost asigurată de tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (aproa­pe 2,8 mil. lei) şi Romgaz (2,7 mil. lei), acestea fiind şi singurele titluri care au consemnat tranzacţii de peste 1 milion de lei. Operaţiuni de peste 500.000 de lei au mai înregistrat acţiunile Băncii Transilvania (835.000 de lei) şi OMV Petrom (615.000 de lei).

Pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale sunt listate acţiuni emise de 83 de companii.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în stagnare.

Totodată, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiu­nilor Fondului Proprie­ta­tea (FP), a coborât cu 0,88%. Acţiunile SIF Mol­­dova au coborât cu 0,38%, titlurile celorlalte patru SIF-uri au consem­nat scăderi cu­prin­se între 1,24% şi 2,17%, iar ac­ţiunile FP au crescut cu 0,12%. Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,21%, iar indicele extins BET-BK s-a plasat cu 0,35% sub nivelul de miercuri.

Acţiunile COMCM Constanţa (CMCM) au urcat cu 12,69%, la 0,175 lei, pe un rulaj de doar 350 de lei, rezul­tat din două operaţiuni, realizate chiar la deschiderea şedinţei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO