• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Burse - Fonduri mutuale

Incertitudinile internaţionale, resimţite la bursa locală: Mai multe tranzacţii, însă pe fondul unor volume mai mici. Valoarea medie zilnică pe segmentul de acţiuni, minus 11% la 31 mil. lei în luna mai

Incertitudinile internaţionale, resimţite la bursa locală: Mai multe tranzacţii, însă pe fondul unor volume mai mici. Valoarea medie zilnică pe segmentul de acţiuni, minus 11% la 31 mil. lei în luna mai

Autor: Eduard Ivanovici

16.06.2022, 12:42 208

Volatilitatea din pieţele de capital internaţionale s-a manifestat şi în Romania, pe măsură ce investitorii au reanalizat riscurile generate de actualul context. Astfel, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), au fost realizate luna trecută mai multe tranzacţii ca număr faţă de mai 2021, însă pe fondul unor volume mai mici, reiese dintr-un comunicat de presă al BVB.

Aproape 118.000 de tranzacţii au fost realizate luna trecută la BVB, cu 44,6% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Prin contrast, valoarea lunară de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni a fost lună trecută cu 2,5% sub nivelul din mai 2021 şi a ajuns la 685 milioane lei. Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni a suferit un declin mai accentuat, 11,3%, şi a ajuns la un nivel de 31,2 milioane lei.

Pe ansamblul primelor cinci luni, activitatea investiţională s-a intensificat la BVB, ceea ce a făcut ca valoarea de tranzacţionare pentru toate tipurile de instrumente financiare să crească cu 35,7% şi să depăşească 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică pentru toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 96 milioane lei, aproximativ 19,5 milioane euro, ceea ce a corespuns unei rate de creştere de 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investitorii prezenţi la BVB au devenit mult mai activi in perioada ianuarie-mai din acest an şi au introdus cu 57,8% mai multe ordine de vânzare-cumpărare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, la nivelul primelor cinci luni ale anului au fost realizate 697.000 de tranzacţii.

Intensificarea activităţii investiţionale a fost posibilă şi datorită interesului crescut manifestat de tot mai mulţi români, care au ales sa devină investitori şi să tranzacţioneze instrumentele financiare listate la BVB. Potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), la finalul primului trimestru numărul investitorilor ajunsese la 88.000. Comparativ cu finalul lunii martie din 2021, numărul investitorilor direcţi la BVB a crescut cu 24%.

„Vizibilitatea si notorietatea Bursei de Valori Bucureşti rămân pe un trend ascendent. Anul trecut a fost un an record pentru BVB, am avut 23 de companii care au venit la cota bursei, iar în acest an avem deja 9 companii nou listate. Observăm şi o mai mare reprezentare a bursei în viaţa de zi cu zi a românilor: aproape 90.000 de persoane realizează deja tranzacţii la bursă prin intermediul unui broker autorizat. Bursa românească demonstrează că are capacitatea şi anvergura de a contribui la dezvoltarea economică a României, îşi consolidează statutul de platformă solidă şi eficientă de finanţare pentru stat si pentru companiile private şi reprezintă o alternativă de economisire inteligentă prin gradul de diversificare pe care îl oferă investitorilor”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la BVB a ajuns la final de aprilie la 141 miliarde lei, echivalentul a 28,5 miliarde euro. Romania a devenit tot mai vizibilă pe plan internaţional şi este prezenta, începând cu data de 21 martie, cu 11 companii în indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente. Cele 11 companii sunt: Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom, TeraPlast, One United Properties, MedLife, Transport Trade Services, Purcari Wineries, Conpet, IMPACT Developer & Contractor si Sphera Franchise Group. Din 20 iunie, încă o companie românească, Aquila, va fi inclusă în respectivii indici.

„Investitorii prezenţi pe Bursa de Valori Bucureşti au adoptat o atitudine de aşteptare într-un context regional şi global destul de complicat. Au avut loc mai multe tranzacţii însă pe volume mai mici ceea ce indică o anumită expectativă de a vedea o serie de semnale mult mai clare care să le valideze sau nu strategia de investiţie. Cei care au un orizont lung de investiţie sunt avantajaţi de actualul context. Bursa a devenit o platformă mult mai ofertantă pentru economiile romanilor pentru că oferta de companii prezente la BVB a devenit din ce in ce mai diversificată. Pe lângă companiile din domeniul financiar şi energetic, observăm o reprezentare foarte bună a companiilor listate în domeniul tehnologiei, dar şi al materialelor de construcţii sau agricultura”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

În ton cu mişcările din pieţele internaţionale, majoritatea indicelor BVB au încheiat primele cinci luni in teritoriu negativ, scrie BVB. În ultima şedinţă de tranzacţionare din mai, indicele BET – care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate la BVB – a afişat o valoare de 12.509 puncte, cu 4,2% sub nivelul de la finalul anului trecut. Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a încheiat luna mai la un nivel de 23.072 puncte, cu 0,2% sub cel de la finalul anului 2021. 

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060