Burse - Fonduri mutuale

Indicatorii privitori la activitatea economica din zona euro sporesc temerile legate de stagflatie

24.06.2008, 20:25 33

Scaderea peste asteptari consemnata de indicele PMI (Purchasing Managers Index) pentru zona euro in luna iunie releva faptul ca regiunea ce include 15 tari este in mod considerabil afectata de majorarea pretului petrolului, aprecierea monedei unice europene, majorarea ratelor dobanzii si incetinirea ritmului de crestere a economiei Statelor Unite, scrie Financial Times.
In conditiile in care presiunile legate de preturi sunt si ele in crestere, studiul va intensifica temerile conform carora regiunea se va confrunta cu un fenomen de stagflatie (crestere redusa si inflatie ridicata).
Totusi, aceste rezultate slabe nu vor opri probabil Banca Centrala Europeana sa-si puna saptamana viitoare in aplicare planul de majorare a ratei de referinta a dobanzii cu un sfert de punct procentual, pana la 4,25%.
Inflatia din zona euro, aflata la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani, de 3,7 procente, depaseste cu mult tinta BCE ce vizeaza o rata anuala "sub, dar apropiata" de 2%, si ar putea avansa pana la 4 procente in lunile urmatoare.
Aceste rezultate slabe au impins moneda euro pana la 1,5501 in raport cu dolarul, de la un nivel de 1,5559, extinzand pierderile inregistrate de aceasta saptamana trecuta in raport cu dolarul.
Economia Germaniei inregistreaza in continuare unele dintre cele mai solide performante din zona euro. Totusi, indicele PMI pentru Germania, situat la 53,7 puncte, in scadere de la 55,0 in mai, a fost cel mai slab timp de 3 luni, desi a continuat sa indice o crestere a activitatii.
Separat, institutul german Ifo a anuntat o scadere peste asteptari a indicelui privitor la climatul de business din Germania. Situat la 101,3, comparativ cu 103,5 in mai, indicele Ifo a atins cel mai redus nivel din decembrie 2005.
"Cresterea puternica a pretului petrolului apasa in mod evident din ce in ce mai greu asupra economiei germane," a declarat Hans-Werner Sinn, presedintele Ifo. Atat evaluarile companiilor privitoare la conditiile actuale, cat si asteptarile acestora cu privire la urmatoarele sase luni s-au deteriorat semnificativ, conform Ifo.
Situatia pare mai dificila in Franta, totusi. Indicele PMI pentru Franta a scazut sub nivelul de 50, ce separa cresterea de scaderea economica, pentru prima data in cinci ani.
Pentru intreaga zona euro, indicele compozit PMI, ce acopera productia si serviciile, a scazut pana la 49,5 in aceasta luna, de la 51,1 in mai. A fost pentru prima data din iulie 2003 cand indicele a scazut sub nivelul de 50 de puncte.
Per ansamblu, companiile din domeniul serviciilor par afectate in mod special, asteptarile privitoare la activitatea din acest sector in urmatoarele 12 luni fiind cele mai sumbre din ultimii 10 ani.
Cel mai recent studiu sugereaza faptul ca "cresterea productiei sectorului privat din zona euro a incetinit pana aproape de stagnare in trimestrul doi".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO