Burse - Fonduri mutuale

Indicele BET scade cu peste 1%, tras în jos de corecţiile ex-dividend de la Romgaz Mediaş

Indicele BET scade cu peste 1%, tras în jos de...

Autor: Dan Grigore Ivan

06.07.2018, 00:00 420
Indicele BET, referinţa bursei locale, a scăzut ieri cu 1,08%, până la 7.814,5 puncte, pe fondul unor tranzacţii în valoare de 16,8 milioane lei, de patru ori mai puţin faţă de media zilnică de tranzacţionare din 2018. Opt din cei treisprezece emitenţi de la Bucureşti au fost în teritoriul pozitiv ieri, două companii au rămas cu preţul neschimbat faţă de ziua precedentă, în timp ce restul de trei au înregistrat dreprecieri. Cea mai semnificativă a fost cea a Romgaz Mediaş (SNG), respectiv 14,13%, pe fondul corecţiilor ex-dividend. Randamentul dividendelor SNG ajunge la peste 13%, aproape dublu faţă de media dividendelor de pe piaţa de capital bucureşteană, ocupanta locului întâi la nivel global (la acest capitol). Acţionarii Romgaz Mediaş au aprobat distribuirea unui dividend brut per acţiune de 4,99 lei, reprezentând o sumă totală ce va fi îndreptată către acţionari de 1,92 miliarde lei (418 milioane euro). Statul român urmează astfel să încaseze 1,344 miliarde lei de la cea mai generoasă companie de pe bursă cu bugetul ţării. Cifra de afaceri a companiei a ajuns la 4,58 miliarde lei în 2017, echivalentul unui avans de 34,39%, în vreme ce profitul net s-a situat la 1,868 miliarde lei, în creştere cu 82,35% faţă de anul precedent. Totalul dividendului de 1,92 miliarde lei este format din 1,67 miliarde lei din rezultatul de anul acesta, restul de 250,5 milioane provenind din rezultatul reportat. Cea mai tranzacţionată companie de ieri a fost de asemenea Romgaz, cu tranzacţii în valoare de 6,18 milioane lei, în vreme ce Fondul Proprietatea a figurat cu 5,28 milioane lei. Banca Transilvania, abonată în general la primul loc la acest capitol, a afişat tranzacţii totale ieri de 0,913 milioane lei şi a ocupat astfel locul al patrulea. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO