Bursele din întreaga lume au trecut printr-o săptămână agitată după ce lunea trecută principalii indici afişau scăderi considerabile, ca o reacţie la anunţul privind încetinirea creşterii economice în Statele Unite şi îngrijorările generate de rezultatele testelor de stres.
În ciuda uverturii încărcate de pesimism, marile burse ale lumii au închis săptămâna pe plus, continuând astfel evoluţia bună din ultimul timp, marcată în iulie de aprecieri între 5% şi 10% ale indicilor bursieri. Vineri, după ce s-a anunţat că economia americană a creat un număr record de 255.000 de locuri de muncă în iulie, faţă de 188.000 cât preconizaseră analiştii de peste Ocean, indicele american
S & P 500 a crescut cu 0,86%, până la 2.182,87 puncte - maxim istoric, acţiunile băncilor fiind cele care au condus raliul, indicele S & P Banks apreciindu-se cu peste 3%.