Burse - Fonduri mutuale

INOX Măgurele, unul dintre principalii producători locali de produse şi accesorii din inox, listează prima sa emisiune de obligaţiuni, în valoare de 1 milion de euro

Dr. Ion Bazac, Preşedintele Consiliului de Administraţie al INOX.

Dr. Ion Bazac, Preşedintele Consiliului de Administraţie al INOX.

Autor: Eduard Ivanovici

18.02.2022, 11:41 494

INOX Măgurele, unul dintre principalii producători locali de produse şi accesorii din inox, prezent la Bursa de Valori Bucureşti din 1997, a listat astăzi, 18 februarie, prima sa emisiune de obligaţiuni sub simbolul bursier INOX24E, conform unui comunicat al BVB.

În valoare totală de un milion de euro, obligaţiunile sunt tranzacţionate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al bursei. Fondurile atrase de la investitori sunt folosite pentru achiziţia de noi echipamente şi reabilitarea facilităţilor existente, implicit dezvoltarea celui mai nou domeniu de activitate al companiei, producţia de dispozitive medicale: măşti chirurgicale şi material filtrant.

„Ultimii doi ani au adus schimbări în ritmul nostru cotidian şi, mai important, în economia şi afacerile din jurul nostru. Este şi cazul companiilor listate la Bursă, precum INOX, care s-a adaptat rapid cerinţelor din piaţă şi a deschis o nouă linie de business, producţia de dispozitive medicale. Este o dovadă de maturitate, iar în cazul INOX, companie fondată în 1937, reflectă viziune spre dezvoltarea afacerii”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

INOX a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în septembrie 2021 un număr de 10.000 de obligaţiuni corporative neconvertibile şi negarantate, denominate în euro, către un număr de 38 de investitori. Obligaţiunile au o valoare nominală de 100 euro, cu scadenţa la 8 septembrie 2024 şi o rată a cuponului de 8% pe an, cu plată trimestrială. Fondurile atrase vor fi folosite pentru achiziţia de noi echipamente şi reabilitarea facilităţilor existente. Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost intermediate de BRK Financial Group.

„INOX s-a alăturat efortului naţional de combatere a pandemiei din primele luni ale anului 2020. Astăzi continuăm, cu sprijinul investitorilor noştri, să dezvoltăm şi să producem măştile post-pandemie, pentru siguranţa profesioniştilor din sistemul medical şi mai ales pentru protecţia noastră a tuturor, în semn de respect faţă de propria persoană şi faţă de toţi cei ce ne înconjoară”, a declarat Dr. Ion Bazac, Preşedintele Consiliului de Administraţie al INOX.

INOX a fost înfiinţată în 1937, fiind specializată în producţia de bijuterii şi argintărie, tacâmuri din argint şi placate cu nichel. Acţiunile INOX sunt listate la Bursă din 22 februarie 1997. De-a lungul timpul, compania a trecut prin transformări succesive atât în domeniul de activitate, cât şi în dezvoltarea tehnologiei devenind cel mai important producător de componente şi echipamente din inox din România. În 2020, compania a deschis o nouă linie de producţie, de măşti chirurgicale şi material filtrant, iar până la finalul anului 2020 acest nou domeniu de activitate ajunsese la 24% din totalul cifrei de afaceri.

Societatea are în prezent un număr de 66 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea atât la sediul din Măgurele, cât şi la cel din Bucureşti, axat pe producţia de dispozitive medicale. INOX a înregistrat o cifră de afaceri de 12,4 milioane lei în anul 2021,cu o creştere de 37% faţă de anul 2020 (9 milioane de lei).

În ultimul an, acţiunile INOX s-au apreciat cu 58%, pe fondul unor tranzacţii de circa 165.000 de lei. Capitalizarea companiei este de aproximativ 4,2 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO