Burse - Fonduri mutuale

Întregul sistem de retrocedări prin ANRP, o fraudă organizată

Întregul sistem de retrocedări prin ANRP, o fraudă...

Autor: Roxana Pricop

03.12.2015, 00:07 713

Anchetarea celor mai mari beneficiari de despăgubiri laolaltă cu fos­tele conduceri ale ANRP, parla­mentari şi oameni politici scoate la lu­mină faptul că întregul sistem de retro­cedări a fost o frau­dă or­ganizată prin care mare parte din plă­ţile de 5,5 miliarde de euro din bu­getul statului s-au scurs în buzunarele samsarilor de dosare şi apropiaţilor politici.

„Cele patru dosare des­chise de DNA cu pri­vi­re la neregulile de la ANRP sunt doar vârful ais­bergului. Procurorii ar trebui să ia la puricat toate dosarele de mari des­păgubiri şi cele cesionate pentru că acolo se ascund ilegali­tăţile“, a spus avocatul Iulian Lepa.

Ultimii cercetaţi sunt deputaţii PNL Cătălin Teodorescu şi Ioan Ol­tean.

Deputatul Cătălin Florin Teo­dorescu, fost vicepreşedinte ANRP, este acuzat că în 2011, împreună cu alţi inculpaţi, membri în comisia din ANRP - Crinuţa Dumitrean, atunci pre­şedinte al ANRP, Ser­giu Diaco­matu, Re­mus Baciu (con­dam­nat azi la închisoare), a apro­bat ile­gal raportul de evaluare prin care un teren din Pi­teşti a fost eva­luat la 109 mil. lei , su­mă acor­­dată drept des­pă­­gu­­bire omului de afaceri Mihai Rotaru (cesio­nar).

Horia Simu Şchio­pu, al doilea cel mai ma­re beneficiar de des­pă­gubiri cu încasări de 466 mil. lei, este as­tăzi anche­tat în unul din­­tre dosarele ANRP.

Anchetat este şi Gheorghe Ste­lian, apropiat al Ele­nei Udrea şi al lui Dorin Cocoş, ce apa­­re în topul celor mai mari des­pă­gu­biri, alături de alţi complici, pe poziţiile patru şi şapte cu încasări de peste 550 de milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO