Banca Transilvania şi BRD, cele mai tranzacţionate acţiuni de la bursa românească, s-au apreciat pe parcursul săptămânii trecute cu până la 20% în contextul în care tot mai mulţi investitori se aşteaptă ca taxa pe activele bancare să nu mai fie aplicată.
Evoluţia acţiunilor bancare a făcut ca bursa românească să încheie cea mai bună săptămână din 2010 încoace, cu un plus al indicelui principal BET de 7,5%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Bloomberg.
Indicele principal a avut astfel cel mai ridicat ritm de creştere din rândul a circa 100 de pieţe de capital în săptămâna în care consilierul premierului a afirmat că guvernul Dăncilă nu este interesat de taxa bancară, ci de faptul ca dobânzile să scadă la jumătate, la care s-a adăugat faptul că proiectul de buget pe 2019 este construit fără venituri în dreptul taxei pe activele bancare.
„Declaraţii peste declaraţii, schimbări de atitudine, uite bugetul, nu este bugetul, taxa pe active pe an sau pe trimestru şi mai apoi poate chiar deloc, «redefinirea sau chiar eliminarea ROBOR», transpunerea OUG 114 de către ANRE cu diferenţe majore de la propunere până la ordine, toate acestea au fost ingredientele care au făcut din piaţa de capital un adevărat cocktail Molotov“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction.
Investitorii cu sânge rece, adică cei care au intrat în piaţă la începutul săptămânii, când atât Banca Transilvania cât şi BRD veneau după o serie lungă de scăderi, au înregistrat randamente de circa 20% (dinamica între preţul maxim şi cel minim) pe parcursul săptămânii, însă brokerii consideră că aceştia rămân cu un gust amar.
„Acest roller coaster, deşi a creat oportunităţi de câştig, lasă un gust amar investitorilor“, spune brokerul Simion Tihon de la Prime Transaction. El se referă la faptul că săptămâna trecută acţiunile bancare au înregistrat creşteri într-un context sumbru care arăta o altă evaluare a sectorului bancar de la bursă. „Apoi, schimbarea de atitudine faţă de taxa pe activele bancare a determinat creşterea preţului, însă în continuare suntem foarte departe de nivelul de dinainte de OUG 114. În plus, investitorii au devenit mult mai prudenţi: sectorul bancar a mai încercat în primele zile din ianuarie o revenire, iar cei care au îndrăznit să spere atunci la o revenire completă a preţului încă înregistrează pierderi.“
Vineri, banca de la Cluj a înregistrat a şasea şedinţă consecutivă de creştere, la o valoare de piaţă de 9,2 miliarde de lei, în timp ce BRD a încheiat cu 8,2 miliarde de lei.
Toate cele cinci şedinţe de săptămâna trecută au fost pe verde, dar doar una singură a contribuit cu jumătate la creşterea săptămânală a indicelui BET, respectiv 4 februarie.
În şedinţa de luni, indicele principal a urcat cu 3,75%, după afirmaţiile consilierului premierului în presa străină potrivit cărora guvernul intenţionează să discute cu BNR o schimbare a modului de calcul al Robor pentru a evita taxarea sistemului bancar.