Burse - Fonduri mutuale

Investitorii aşteaptă cu răsuflarea tăiată finalul ofertei Transelectrica. Astăzi e ziua decisivă

Investitorii aşteaptă cu răsuflarea tăiată finalul ofertei Transelectrica. Astăzi e ziua decisivă

Autor: Stefan Musgociu

27.03.2012, 00:05 1671

Investitorii au subscris până luni 55,21% din acţiunile Transelectrica pe care statul vrea să le vândă, astfel că marţi, în ultima zi a ofertei, mai trebuie ordine de cumpărare pentru aproape 15% din titluri astfel încât să fie atins nivelul de 70%, la care operaţiunea poate fi încheiată cu succes.

Ordinele de cumpărare mai pot fi plasate până astăzi (marţi) la ora 17:00.

Valoarea ordinelor plasate până la finalul şedinţei bursiere de luni a ajuns la 91,1 mil. lei (20,8 mil. euro).

Cele mai mari subscrieri au fost realizate vineri, când au fost plasate ordine pentru 31,58% din pachetul scos la vânzare. Ieri au mai fost subscrise circa 7% din acţiuni, deşi toată lumea aştepta ca subscrierile să crească mai ales în ultimele două zile.

Astfel, ultima zi e decisivă, iar investitorii de pe bursă aşteaptă să vadă deznodământul. Un eşec, adică neatingerea pragului de subscriere de 70%, ar fi un semnal foarte prost pentru bursa locală şi pentru viitorul programului de privatizări al statului. Niciun grad de subscriere între 70% şi 100% nu poate fi considerat un succes, având în vedere că statul le-a lăsat investitorilor un discount de peste 10% faţă de preţul de pe bursă anterior lansării ofertei. Suprasubscrierea ofertei ar putea fi însă un semnal pozitiv pentru bursă.

Subscrierile au fost realizate la preţuri cuprinse între minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei, pe tranşa investi­torilor mici, în timp ce pe tranşa mare preţul nu a depăşit până acum 16 lei.

Preţul final de vânzare va fi stabilit după închiderea ofertei. Cele mai multe acţiuni au fost subscrise pe tranşa investitorilor mari, la nivelul minim al ofertei, de 14,9 lei/titlu.

Investitorii mari au subscris 54,66% din acţiunile din ofertă, iar micii investitori au plasat ordine pentru 60,17% din titluri. Oferta Transelectrica, prin care statul încearcă să vândă 15% din acţiunile companiei, a început pe 14 martie şi se va încheia marţi, 27 martie. Investitorii pot subscrie acţiunile scoase la vânzare la preţuri cuprinse între 14,9 lei/titlu şi 19,2 lei/acţiune.

Calculat la preţul minim cerut de stat, pachetul scos la vânzare este evaluat la 163,8 mil. lei (37,6 mil. euro), iar la cotaţia maximă valoarea este de 211,1 mil. lei (48,4 mil. euro).

Subscrierile sunt realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, astfel că investitorii pot cunoaşte zilnic volumul subscrierilor şi preţurile la care acestea au fost realizate. Acţiunile Transelectrica au încheiat şedinţa bursieră de luni în creştere cu 0,5%, la preţul de 16,1 lei. La această cotaţie, capitalizarea com­paniei este de 1,18 mld. lei (270,3 mil. euro).

Bursa a recuperat ieri aproape 1% după scăderile de săptămâna trecută

Bursa de la Bucureşti a crescut luni cu 0,85% şi a recuperat o parte din corecţia de săptămâna trecută, însă investitorii continuă să fie prudenţi.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat transferuri de doar 18,7 mil. lei (4,3 mil. euro), cu 9% mai reduse decât rulajul şe­dinţei precedente.

"După corecţiile pe volume foarte mici de săptămâna trecută, revenirile din acest început de săptămână sunt normale. Investitorii aşteap­tă o direcţie mai clară a pieţelor externe, iar aceasta poate veni cât de curând. În general, în piaţă poziţiile au fost luate în primele două luni din acest an şi foarte puţini au marcat profituri pentru a reintra în piaţă după o corecţie, iar acum suntem undeva într-o zonă de mijloc unde nu este chiar cel mai bun preţ pentru a vinde, dar nu este nici multă convingere că vom avea un context pozitiv în continuare", a declarat Gabriel Necula, broker la Alpha Finance. La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,29%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,53% peste nivelul de vineri. În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în urcare cu 2,56%.

"Volumele sunt extrem de reduse în general, cu câteva excepţii, iar acest lucru arată in­decizia investitorilor mari. Scăderile şi re­ve­nirile nu sunt relevante în aceste condiţii şi, practic, se poate întâmpla orice. În astfel de momente fără volume este suficient ca un investitor instituţional să ia o poziţie în piaţă şi să distorsioneze preţul, ori nu are cui să vândă, ori de la cine să cumpere. Avem o revenire tehnică, deoarece cred că am asistat săptămâna trecută la o corecţie tehnică. Trendul major cred că încă nu este schimbat, dar totuşi depindem în mare măsură de fundamentele eco­nomice europene", a spus brokerul.

Titlurile Fondul Proprietatea şi SIF Tran­sil­vania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 5,8 mil. lei şi, respectiv, 2,6 mil. lei. Cele două acţiuni au asigurat 45% din rula­jul pieţei. Cotaţia titlurilor FP a crescut cu 1,72%, la 0,59 lei, iar titlurile SIF Transil­vania au urcat cu 4,26%, la 0,709 lei. "Cred că vom vedea o lună aprilie destul de bună pentru acţiunile cu fundamente bune şi di­vi­dende mari. Investitorii se vor axa pe aceste com­panii şi vom vedea o perioadă cu creşteri rezonabile de 5%-10%. După ce vor trece şedinţele AGA de la sfârşitul lunii aprilie şi până la datele de înregistrare vom vedea in­trări şi mai mari de bani pe anumite acţiuni, deoa­rece oferă randamente ale dividendelor mult mai mari decât depozitele bancare", a mai spus Necula.

La închiderea pieţei principale de la Bu­cureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 1,2%, iar majoritatea pieţelor din Europa Cen­trală şi de Est înregistrau creşteri cuprinse între 0,2% şi 2,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO