Burse - Fonduri mutuale

Investitorii au asteptat deznodamantul de pe scena politica

04.04.2007, 17:49 21

Bursa a inchis ieri pe plus in urcare cu aproape 0,8% in timp ce societatile de investitii financiare au incheiat sedinta in medie la nivelul din ziua anterioara. Brokerii pun indecizia investitorilor pe seama situatiei din mediul politic.
La o ora dupa inchiderea Bursei, Parlamentul se afla in sedinta comuna pentru validarea noului guvern.
"Am avut parte de o sedinta linistita pe fondul unei lichiditati medii. Multi investitori asteapta rezultatele din mediul politic, pentru ca apoi sa ia o decizie", spune Adrian Ceuca, director general adjunct al Broker Cluj.
Indicele general al pietei electronice, RASDAQ-C a sarit ieri cu 5,85% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 4,87 mil. euro (16,28 mil. lei), jumatate din lichiditatea de la cota Bursei.
De la inceputul anului, acesta din urma a urcat cu peste 43% fata de o crestere de 7,2% inregistrata de indicele BET-C, corespondentul RASDAQ-C pe Bursa de Valori Bucuresti. BET-C urmareste evolutia tuturor celor 59 de companii listate la categoria I si a II-a.
Pietele internationale au evoluat si ele pozitiv ieri, la o ora de la inchiderea Bursei de la noi, indicele londonez, FTSE 100, si cel francez, CAC 40, aflandu-se in urcare cu circa 0,5%.
Indicele BET au urcat ieri cu 0,76% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 10 mil. euro (33,4 mil. lei).
Actiunile BRD au facut ieri obiectul unei tranzactii deal in valoare de 2,24 milioane de euro (7,5 milioane de lei).
Indicele BET-FI a inchis ultima sedinta in urcare usoara cu 0,01%, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatilor de investitii fiind de 4,37 mil. euro (14,66 mil. lei), peste 40% din lichiditatea inregistrata la nivelul intregii piete.
"Se pare ca trendul descendent din ultima perioada va lua sfarsit in curand", spune Ceuca, director general adjunct al Broker Cluj.

Actiunile Banca Transilvania au urcat ieri cu 0,96%, recuperand astfel din scaderile ultimelor doua sedinte. Titlurile bancii au inregistrat ieri un rulaj de 0,65 mil. euro (2,18 mil. lei). "Se va apropia in sedintele urmatoare de pragul de 1,1 lei/actiune, dar mi-e greu sa cred ca il va depasi pana la data de inregistrare", spune Adrian Ceuca, director general adjunct al societatii de brokeraj SSIF Broker Cluj. Ultima tranzactie cu titlurile bancii s-a perfectat la un pret de 1,05 lei/actiune.

Pretul titlurilor Rompetrol Rafinare Constanta (Petromidia) au sarit ieri cu 5,64%, tranzactiile cu actiunile companiei inregistrand o lichiditate de 0,73 mil. euro (2,43 mil. lei), fiind al cincilea rulaj din piata. "Actiunea a reusit sa sparga pragul psihologic de 0,1 lei/actiune si cred ca va mai urca. In ultima perioada era clar ca intrase pe acumulare. La crestere au contribuit si informatiile noi cu privire la vanzarea unui pachet de 25% din grupul Rompetrol", spune Adrian Ceuca.

Actiunile producatorului de dulciuri Kandia Excelent au sarit ieri cu 14,62%, pe fondul unui rulaj de 65.000 de euro (218.000 de lei). De la inceputul anului cotatia Excelent a urcat cu 180%. "Evolutia acestei actiuni este prea rapida. Poate fi vorba despre un exit al unui actionar important", spune Ceuca. Actionarul majoritar al Excelent este vehiculul de investitii Axis Investments cu o detinere de aproape 84%, in timp ce Meinl Bank detine 9,16% din capitalul social al companiei.

Actiunile Socep Constanta au sarit ieri cu 6,38%, recuperand astfel pierderea de 2,08% de luni. Tranzactiile cu titlurile companiei s-au ridicat ieri la aproximativ 198.000 de euro (0,66 mil. lei), fiind cea mai mare valoare de la inceputul lunii februarie. Operatorul portuar doreste sa-si majoreze capitalul social cu 2,5 mil. euro, prin incorporarea rezervelor constituite din profitul net. Capitalul social se va ridica astfel la 12,8 mil. euro, cu 25% mai mare fata de cel actual.

Actiunile Condmag Brasov au crescut ieri cu 2,25%, pe fondul celui mai mare rulaj de pe piata RASDAQ, de 1,15 mil. euro (3,86 mil. lei). Societatea intentioneaza sa investeasca in urmatorii trei ani circa 25 milioane de euro pentru cresterea productivitatii in executia conductelor magistrale. Ultima tranzactie cu titlurile Condmag s-a perfectat la un pret de 1,82 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei de tranzactionare acestea au atins un maxim de 2,02 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO