• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Burse - Fonduri mutuale

Investitorii au mutat acţiuni Electrica de 30 mil. dolari din Londra la Bucureşti

Investitorii au mutat acţiuni Electrica de 30 mil. dolari din Londra la Bucureşti

Autor: Radu Bostan

27 apr 2015 1024

Fondurile străine care au luat parte la oferta publică a Electrica (EL) cumpărând acţiuni împachetate în certificate globale de depozit (GDR) şi-au redus participaţia indirectă cu 3%, mutând 10 milioane de titluri ale companiei de utilităţi de pe bursa de la Londra în conturi deschise la Bucureşti.

În jur de 10% din acţiunile Electrica scoase la ofertă în iunie 2014 au fost vândute pe London Stock Exchange sub formă de GDR-uri, destinate investitorilor care nu doreau să-şi deschidă conturi de tranzacţionare în România. Mulţi dintre aceştia au ales între timp să schimbe GDR-urile pe acţiuni listate la Bucureşti pentru a profita de lichiditatea mai mare şi de evoluţia mai bună a cotaţiei.

Imediat după listare, GDR-urile aveau o pondere de 10,1% în capitalul Electrica, dar greutatea acestora s-a redus treptat pentru ca la finalul lunii martie 2015 certificatele să mai reprezinte echivalentul a 7,25% din numărul acţiunilor.

WikiZF: Profilul companiei Electrica

Acest lucru înseamnă că investitorii din City au mutat în conturile din Bucureşti acţiuni în valoare de 117,8 milioane de lei (32 milioane de dolari la cursul mediu al BNR), potrivit calculelor ZF pe baza preţului mediu al acţiunilor Electrica.

Fiecare GDR reprezenta patru acţiuni EL şi dădea deţinătorului dreptul la dividende şi voturi pro­porţionale în adunarea generală. Deşi listate pe bursa din Londra, certi­ficatele au ajuns ulterior să fie tranzacţionate şi pe bursele din Paris şi Frank­furt.

Însă investiţia în GDR-uri s-a dovedit o afacere neprofi­tabilă.

În timp ce acţiunile Electrica de pe BVB se tranzacţionează în prezent la 12 lei/unitate, un preţ cu 9% mai mare decât cel din ofertă, investitorii în GDR-uri au suportat pierderi substanţiale, în condiţiile în care preţul certificatelor s-a redus între timp cu 16,5%.

În cazul Romgaz (SNG), de asemenea listată la Bucureşti şi la Londra, valoarea acţiunilor a crescut cu 17,8% faţă de preţul din ofertă, în timp ce preţul GDR-urilor a scăzut cu 9,7% de la listarea din noiembrie 2013. Statul a ales să listeze dual Romgaz şi, ulterior, Electrica, de teamă că piaţa locală de capital nu va avea suficienţi bani pentru a absorbi în întregime ofertele, dar şi mizând pe efectul de „cârlig“ al GDR-urilor, prin care investitorii din capitala financiară a Europei să fie aduşi la Bucureşti. Temerile s-au dovedit nefondate, întrucât cele două oferte ar fi putut fi cumpărate aproape integral numai de investitorii de retail.

Imediat după oferta Electrica, persoanele fizice controlau aproape 10% din acţiuni, dar între timp ponderea lor în acţionariatul companiei s-a redus treptat, până la 5,5% la sfârşitul lui martie.

Diferenţa a fost achiziţionată de persoanele juridice care acţionează direct pe bursa locală, care au acumulat atât acţiunile vândute de investitorii mici, cu o valoare totală de 167 milioane de lei după calculele ZF, cât şi cele provenind din GDR-uri transformate în acţiuni.

Aceeaşi tactică, de listare concomitentă la Bucureşti şi Londra, ar fi urmat să fie folosită şi în cazul Hidroelectrica, însă după experienţa ofertelor din 2013-2014 ideea a dispărut din declaraţiile reprezentanţilor statului şi ai producătorului de energie.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850