Burse - Fonduri mutuale

Investitorii au pus la păstrare 53 mil.euro în fonduri mutuale

Investitorii au pus la păstrare 53 mil.euro în fonduri...

Autor: Roxana Pricop

11.02.2013, 17:33 364

Fondurile mutuale au atras de la investitori 235 milioane de lei (53,6 mil.euro) în ianuarie, cea mai bună lună din ultimul an, semn că sentimentul investitorilor este pozitiv la început de 2013.

Intrările nete de 235 milioane de lei au ajutat fondurile mutuale să sară în premieră peste pragul de 9 miliarde de lei (2,07 mld.euro) în active nete. Cap de afiş au fost fondurile cu profil de risc conservator care au atras de la investitori o sumă netă de 227,1 milioane de lei, cea mai mare parte din suma totală de 235 milioane de lei a intrărilor nete raportate de industrie în ianuarie, potrivit statisticilor lunare emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri. Fondul BCR Obligaţiuni, administrat de Erste Asset Management, a atras cele mai mari intrări nete, respectiv 108 milioane de lei luna trecută, sau jumătate din totalul raportat de industrie. În ultimele 12 luni, fondul a raportat un randament de 7,5%.

"Scăderea dobânzilor bancare alături de diminuarea riscului politic au consolidat atractivitatea fondurilor de obligaţiuni şi au îndreptat investitorii spre acest tip de plasamente. Sunt perspective bune şi pentru următoarele luni", a spus Dragoş Neacşu, preşedintele Erste Asset Management, liderul pieţei de fonduri mutuale cu active în gestiune de 3,9 mld.lei.

Următorii clasaţi sunt fondul conservator denominat în euro Raiffeisen Euro Plus a atras intrări nete de 50 milioane de lei şi Raiffeisen RonPlus cu o sumă netă de 22,2 milioane de lei în ianuarie

Şi fondurile de acţiuni semnalizează o revenire a optimismului investitorilor raportând intrări nete de 6,4 milioane de lei în ianuarie, după mai multe luni consecutive de retrageri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO