Burse - Fonduri mutuale

Investitorii au ridicat piciorul de pe acceleraţie, iar bursa s-a oprit din creştere

Investitorii au ridicat piciorul de pe acceleraţie, iar...

Autor: Stefan Musgociu

29.05.2013, 20:24 426

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,37% (indicele BET-C), după ce în precedentele trei şedinţe a crescut cu 0,85%, iar cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a ajuns cu greu la 16,5 milioane de lei.

„Piaţa locală nu reuşeşte să urmeze îndeaproape pieţele externe din punctul de vedere al evoluţiei şi lichidităţii, maximele istorice atinse de pieţele externe fiind încă departe pentru bursa din România. Explicaţia rezidă tocmai în dimensiunea redusă a pieţei româneşti şi în faptul că nu este utilizată ca pârghie de finanţare pentru economie. Vestea bună este că anunţatele oferte publice ale statului, începând chiar din luna iunie cu Nuclearelectrica, vor crea un cadru propice pentru dezvoltarea bursei româneşti şi creşterea gradului de atractivitate al acesteia“, a declarat Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 16,5 mil. lei (3,8 mil. euro), cu 30% sub rulajul de marţi, de 23,7 mil. lei (5,4 mil. euro). Peste 70% din lichiditatea de miercuri a fost asigurată de tranzacţii cu acţiunile Erste (4,7 mil. lei), Fondul Proprietatea (3,1 mil. lei), OMV Petrom (2 mil. lei) şi Transgaz (1,8 mil. lei, din care două deal-uri în sumă de 1,3 mil. lei).

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,27%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,28%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI s-a plasat cu 0,13% sub nivelul de marţi. Indicele reflectă evoluţia acţiunilor celor cinci SIF-uri şi a titlurilor Fondului Proprietatea (FP). Acţiunile FP au încheiat ziua în creştere cu 0,84%, în timp ce titlurile celor cinci SIF-uri au scăzut cu 0,07% - 1,33%.

Rulajele au scăzut în cazul titlurilor SIF-urilor, cele mai tranzacţionate fiind în continuare SIF Transilvania (1,5 mil. lei). Acţiunile SIF Transilvania au scăzut cu 0,71% după ce în precedentele trei şedinţe au crescut cumulat cu 6,5%.

„Sectorul SIF-urilor a înregistrat o evoluţie surprinzătoare după trecerea datelor de dividend, recuperând în mare parte valoarea acestora. Este adevărat că înaintea datei de dividend aceleaşi SIF-uri au scăzut destul de mult şi rapid faţă de nivelurile atinse în luna martie“, a afirmat Chişu.

Cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK, au încheiat şedinţa în scădere cu 0,37% şi, respectiv, cu 0,64%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, precum şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Acţiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piaţă, au fost printre singurele al căror preţ a crescut. La finalul şedinţei, titlurile FP erau cotate la 0,6625 lei, preţ cu 0,84% peste nivelul de marţi.

„Programul de răscumpărare este un argument pertinent pentru a explica evoluţia constantă a titlurilor Fondului Proprietatea“, a mai spus Chişu.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 1,7%, linia fiind urmată şi de majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, unde corecţiile au fost de până la 0,7%. Bursa din Rusia a avut cea mai vizibilă scădere, de 2,2%.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 30.05.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO