Burse - Fonduri mutuale

Investitorii de la Bursa de Valori din Viena, pasivi la rezultatele surpriză ale alegerilor legislative, câştigate de extrema dreaptă. OMV şi Raiffeisen, pe minus. Creşteri pentru Erste şi Strabag

Investitorii de la Bursa de Valori din Viena, pasivi la...

Autor: Eduard Ivanovici

01.10.2024, 13:58 307

Cu 0,25% se deprecia ATX, indicele de referinţă al Bursei de Valori de la Viena, în după-amiaza zilei de marţi, 1 octombrie, după ce Partidul Libertăţii din Austria (FPO) a obţinut 29% din numărul de voturi în cadrul alegerilor generale de duminică. Ieri, ATX a crescut cu 0,2%, conform MarketWatch.

Este pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial în care extrema dreapta câştigă alegerile legislative din Austria. Totuşi, cu procentul sus menţionat, FPO – care susţine Rusia, deportarea emigranţilor şi s-a poziţionat împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen – nu îşi poate asigura o majoritate parlamentară necesară pentru a guverna ţara.

La ora publicării ştirii, principalele acţiuni listate la Wiener Börse afişau dinamici precum minus 0,15% pe OMV, care deţine OMV Petrom (SNP) în România, sau plus 0,1% în cazul Erste Group, care controlează Banca Comercială Română.

Acţiunile Raiffeisen Bank International – companie cu prezenţă solidă în România, unde are a şaptea cea mai mare bancă în funcţie de active – se depreciau cu 0,2%, în timp ce Verbund, cel mai mare producător de energie electrică din Austria, afişa un declin de 1%. Grupul tehnologic Andritz era pe plus cu 0,2%, iar compania de construcţii Strabag creştea cu 0,3%.

Indicele ATX se tranzacţionează în urcare cu 7% de la începutul anului. Prin comparaţie, benchmark-ul românesc BET a urcat cu 14,4% în acelaşi interval, iar ROTX, indice dezvoltat de BVB în parteneriat cu Bursa austriacă, s-a apreciat cu 14,6%.

Media la nivel european din 2024 este de 9,6%, fiind reflectată de indicele Stoxx 600.