Burse - Fonduri mutuale

Investitorii la bursă au vremuri grele: indicele BET a scăzut săptămâna trecută cu peste 2%. Petrom a avut un minus de 6%

Investitorii la bursă au vremuri grele: indicele BET a...

Autor: Dan Grigore Ivan

29.10.2018, 00:00 264

Indicele BET, referinţa bursei locale, a scăzut săptămâna trecută, una delicată mai ales pentru piaţa de capital americană, până la 8.412 puncte, echivalentul unei deprecieri de 2%, în  vreme ce deprecierea medie la nivelul Europei a fost de 2,46%. Aşa cum în cazul creşterilor din ultimul an ale indicelui BET, principalul motor a fost OMV Petrom, şi în cazul scăderii de săptămâna trecută tot compania petrolieră a avut cea mai mare greutate. Valoarea de piaţă a OMV Petrom (SNP) a scăzut săptămâna trecută cu 6,58%, pe fondul unor tranzacţii de 48,6 milioane lei, plasându-se pe locul al doilea în topul celor mai tranzacţionaţi emitenţi, în faţa Băncii Transilvania, care a figurat cu un rulaj de 42 milioane lei. Totodată, cu o altă scădere notabilă s-a evidenţiat şi pe Sphera Franchise Group. Administratorul a peste 100 de restaurante în regim de franciză din cadrul unor branduri precum KFC sau Pizza Hut a înregistrat o depreciere de 7,89%, cea mai dură din rândul constituenţilor indicelui BET. Capitalizarea bursieră a Sphera a ajuns astfel la 814,7 milioane lei (177,1 milioane euro), echivalentul unei noi închiederi la un minim istoric, respectiv de 21 lei per acţiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO