Burse - Fonduri mutuale

​Investitorii penalizează scăderea de 43% a profitului Petrom în T3: minus 2% pe Bursă

​Investitorii penalizează scăderea de 43% a...

Autor: Tibi Oprea

30.10.2019, 12:32 440

Acţiunile OMV Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie listată la bursa românească, scădeau miercuri la ora 12.10 cu 2%, în contextul în care compania de stat a raportat pentru T3/2019 un profit net de 785 mil. lei, în scădere cu 43%, în contextul unor vânzări de 6,8 mld. lei, plus 9,7%.

Astfel, până la ora redactării acestei ştiri, erau înregistrate tranzacţii cu acţiuni Petrom în valoare de 804.000 lei.

Anterior, în şedinţa de marţi, dinaintea publicării rezultatelor aferente primelor nouă luni din 2019, respectiv celor din T3/2019, acţiunile SNP s-au apreciat cu 1,63%, atingând astfel maximul din 2014 încoace, evoluţie determinată cel mai probabil de aştepările pozitive privind rezultatele trimestriale.

Pe de altă parte, Petrom a înregistrat în primele nouă luni din 2019 vânzări de 18,4 miliarde lei, în creştere cu 13,5% faţă de perioada similară din 2018, şi un profit net de 2,7 miliarde lei, cu 3,3% mai mare decât în ianuarie-septembrie 2018, potrivit raportului financiar al companiei.

De la începutul anului, acţiunile SNP se tranzacţionează în creştere cu 46,15% pe fondul unui rulaj de 690,6 mil. lei, emitentul ajungând la 24,7 mld. lei capitalizare. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 31,5% în aceeaşi perioadă.

Austriecii de la OMV controlează OMV Petrom cu un pachet de 51% din numărul de acţiuni, în timp ce statul român prin Ministerul Energiei deţine 20,6% din capitalul social.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO