Burse - Fonduri mutuale

Ioan Nani, şeful Antibiotice Iaşi, venit anual de 1,28 milioane de lei încasat în anul 2019. Precizări ale companiei

Ioan Nani, 61 de ani, este director general al Antibiotice Iaşi din 1998 încoace. Între aprilie şi octombrie 2008 el a fost director general adjunct, pentru ca din mai 2009 să revină la cârma companiei. Antibiotice Iaşi este una dintre cele mai profitabile companii de stat din România şi care la bursă are o valoare de piaţă de 366 mil. lei.

Ioan Nani, 61 de ani, este director general al Antibiotice Iaşi din 1998 încoace. Între aprilie şi octombrie 2008 el a fost director general adjunct, pentru ca din mai 2009 să revină la cârma companiei. Antibiotice Iaşi este una dintre cele mai profitabile companii de stat din România şi care la bursă are o valoare de piaţă de 366 mil. lei.

Autor: Liviu Popescu

23.07.2020, 08:30 27787

 

 

După publicarea acestei ştiri, reprezentanţii Antibiotice Iaşi au venit cu o precizare în care arată că din venitul de 1,28 milioane de lei încasat de Ioan Nani în anul 2019, suma de 600.500 lei reprezintă indemnizaţii variabile nete pentru realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă aferente anilor 2016-2017-2018 din contractul de mandat.
 
"Suma de 680.092 lei reprezintă venituri salariale nete aferente anului 2019, iar suma de 600.500 lei reprezintă indemnizaţii variabile nete pentru realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă aferente anilor 2016-2017-2018 din contractul de mandat ale directorului general şi sunt aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie al societăţii Antibiotice.
 
În concluzie, venitul anual este format din idemnizaţia fixă lunară la care se adaugă idemnizaţia variabilă. Aşa cum am precizat, indemnizaţia variabilă se aprobă de Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie al societăţii Antibiotice şi se achită anual şi multianual în funcţie de indicatorii şi criteriile de performanţă negociate şi de gradul de realizare".
 
Despre depozitele bancare, care în declaraţie de avere apar ca “deschise în anul 2020”, reprezentanţii ATB spun că au fost deschise în ani. “În ceea ce priveşte depozitele bancare, acestea au fost constituite în ani de zile şi datorită faptului că expira anual, sunt reînnoite în fiecare an”.
 
Declaraţia de avere a lui Ioan Nani poat fi consultată aici: https://www.antibiotice.ro/wp-content/uploads/2020/06/Nani-Ioan-declaratie-de-avere-2020.pdf
 
 
Ioan Nani, director general al producătorului de medicamente generice Antibiotice Iaşi (ATB), companie listată la bursa de la Bucureşti şi al cărei acţionar principal este Ministerul Sănătăţii cu o deţinere de 53%, şi-a publicat declaraţia de avere aferentă anului 2019.

Astfel, Ioan Nani a publicat un venit anual încasat de 1,28 milioane de lei pe parcursul anului 2019, ceea ce potrivit calculelor realizate de Ziarul Financiar corespunde unui venit lunar de 107.000 de lei, echivalentul a circa 22.000 de euro.

În declaraţia de avere, semnată 8 iunie 2020, nu se menţionează dacă veniturile primite de Ioan Nani sunt nete sau brute, dar în ghidul de completare a declaraţiilor de avere se precizează că la această rubrică veniturile sunt nete.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO