Burse - Fonduri mutuale

Ipopema Securities, unul dintre cei mai mari brokeri din Polonia intră pe bursa românească

Foto: Adrian Cojocaru

Foto: Adrian Cojocaru

Autor: Ioana Tudor

02.07.2014, 00:00 598

Firma poloneză de investiţii Ipopema Securities, listată pe bursa din Varşovia, a primit calitatea de participant pe piaţa reglementată a bursei din Bucureşti, conform unei hotărâri recente a consiliului Bursei de Valori Bucureşti. Ipopema deţine o cotă de piaţă de 6-11% din valoarea tranzacţionată pe bursa din Varşovia şi o cotă de 4-12% din valoarea tranzacţionată pe bursa de valori din Budapesta.

Totodată, consiliul BVB a decis retragerea calităţii de participant la sistemul de tranzacţionare al BVB pentru brokerul Fortius Finance. Pe bursa de la Bucureşti mai activează firme de brokeraj străine cum ar fi Wood&Co din Cehia, care ocupă locul cinci în topul tranzacţiilor din primele şase luni ale anului.

Rulajele bursei de la Bucureşti au crescut considerabil anul acesta în urma desfăşurării ofertei Electrica, care a fost cea mai mare ofertă din istoria pieţei de capital locale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO