Burse - Fonduri mutuale

Jurnal bursier, 12 ianuarie 2023: Creştere modestă pentru indicele BET, 0,2%. Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti, plus 2,6%. La polul opus, Conpet are minus 2,4%

Jurnal bursier, 12 ianuarie 2023: Creştere modestă...

Autor: Eduard Ivanovici

12.01.2023, 18:20 284

Indicele BET al Bursei de la Bucureşti afişa o creştere de 0,2% la finele şedinţei de tranzacţionare de joi, 12 ianuarie, urcând până la circa 6% în 2023, arată datele BVB.

Indicele consultativ BETAeRO şi ROTX, indice creat de BVB în colaborare cu Bursa din Viena, s-au apreciat cu aproximativ 0,6%, respectiv 0,35%. Singurul indice care a încheiat în teritoriu negativ a fost BET-FI, care urmăreşte activitatea celor cinci societăţi de investiţii financiare şi a Fondului Proprietatea (FP), în coborâre cu 0,4%.

De altfel, acţiunile FP au fost printre cele mai lichide în şedinţa de astăzi, cu o valoare totală a tranzacţiilor de 4,6 milioane de lei. OMV Petrom (SNP) şi Banca Transilvania au avut tranzacţii de 6 milioane de lei, respectiv 3,3 milioane.

În total, lichiditatea celor trei companii reprezintă peste jumătate din lichiditatea întregului segment de acţiuni (Piaţa Principală şi Sistemul Multilateral de Tranzacţionare), adică 24,3 milioane de lei.

Din indicele BET, cea mai mare creştere îi aparţine Bursei de Valori Bucureşti (BVB), operatorul pieţei locale de capital, respectiv 2,6%. Cu o dinamică de plus 1,9%, MedLife (M) a ajuns la un plus de 13% de la începutul anului încoace, cea mai bună evoluţie din indicele BET.

Pe de altă parte, acţiunile producătorului de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP) au pierdut 1,3%, iar Conpet Ploieşti (COTE) s-a depreciat cu 2,4%.

La ora publicării ştirii, indicele american S&P 500 cobora cu 0,2%, iar Nasdaq Composite cu 0,5%. Dow Jones era pe plus cu 0,1%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO