Burse - Fonduri mutuale

Jurnal bursier, 27 octombrie 2020. Bursa creşte cu 0,4% pe o lichiditate totală de 42 mil. lei. Din rândul celor 17 acţiuni ale BET, cinci au fost marţi pe minus

Jurnal bursier, 27 octombrie 2020. Bursa creşte cu 0,4%...

Autor: Liviu Popescu

28.10.2020, 00:00 128

Bursa de la Bucureşti a înregistrat marţi o apreciere de 0,38%, prin prisma indicelui principal BET, în contextul în care 9 acţiuni din cele 17 ale indicelui principal BET au fost pe plus, 5 pe minus, iar 3 au rămas la acelaşi preţ ca cel din şedinţa precedentă. Astfel, cel mai ridicat ritm de creştere din prima ligă bursieră a fost înregistrat de Nuclearelectrica (1,5%), urmat de Bursa de Valori Bucureşti (1,3%) şi de Romgaz (1,12%). La polul opus pe minus au fost Sphera (1,6%), Electrica (0,9%) şi Transelectrica (0,8%). Pe de altă parte lichiditatea totală de ieri a fost de 42 mil. lei, sub cea din şedinţa precedentă, din care cea mai mare parte, adică aproape 11 mil. lei, a fost dată de Banca Transilvania. Pe locul doi în topul lichidităţii s-a poziţionat Petrom cu 6,5 mil. lei, iar podiumul a fost completat de o tranzacţie specială a SIF Moldova de 3 mil. lei. De la începutul anului 2020 indicele principal BET are minus 12%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO