Burse - Fonduri mutuale

Jurnal bursier, 29 decembrie: Indicele principal BET, minus 1%. Scădere de 2% pe OMV Petrom, Banca Transilvania şi Transgaz. Lichiditatea pe segmentul de acţiuni, la 66,8 mil. lei

Jurnal bursier, 29 decembrie: Indicele principal BET,...

Autor: Eduard Ivanovici

29.12.2022, 18:20 340

Bursa de Valori Bucureşti a scăzut astăzi, 29 decembrie 2022, cu 0,96% prin prisma indicelui de referinţă BET, conform datelor BVB.

BET-NG, care reflectă evoluţia companiilor listate pe Piaţa Principală care au obiectul de activitate energia şi utilităţile aferente, a coborât cu 1,05%.

Din indicele principal, cea mai mare scădere a fost înregistrată de Sphera Franchise Group (SFG), respectiv 2,44%. Compania este urmată de Transgaz (2,33%), Banca Transilvania (2,3%), OMV Petrom (1,99%) şi TeraPlast Bistriţa (1,75%). Alro Slatina este singurul emitent din BET care s-a apreciat cu peste un procent.

Lichiditatea pe întregul segment de acţiuni a atins 66,77 milioane de lei, cu 51,5% sub valoarea tranzacţiilor înregistrate în timpul şedinţei de miercuri, 28 decembrie, adică 137,77 milioane de lei.

Prima ligă bursieră de la BVB a afişat ieri un minus de 3,72%, după ce Guvernul condus de Nicolae Ciucă a anunţat că discută un proiect OUG pentru suprataxarea profiturilor companiilor din energie, fiind afectată astfel întreaga piaţă de capital.

Mâine este ultima de tranzacţionare de la BVB din 2022. Bursa locală va fi închisă luni, 2 ianuarie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO