Burse - Fonduri mutuale

Jurnal de bursă 29 ian. 2014

Jurnal de bursă 29 ian. 2014
28.01.2014, 19:58 453

Acţiunea zilei de ieri

FP pentru transferurile speciale cu 26,2 mil. acţiuni (FP, lei) Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au făcut ieri obiectul a patru tranzacţii speciale (deal - n. red.) prin care s-au transferat 26,2 milioane de acţiuni. Valoarea tranzacţiilor speciale s-a ridicat la 21,35 mil. lei şi s-au derulat la un preţ de 0,815 lei/acţiune, cu 0,3% sub cotaţia de închidere din ziua precedentă.

Pe piaţa principală acţiunile Fondului Proprietatea au fost de asemenea cele mai tranzacţionate, cu un rulaj de 5,6 mil. lei, iar acţiunile au pierdut 0,24%. Ultima tranzacţie s-a derulat la un preţ de 0,8155 lei/acţiune.

Acţiuni de urmărit azi

  • Acţiunile Romgaz Mediaş (SNG) după ce unul dintre insiderii companiei, Viorel Chertes, a continuat să achiziţioneze luni titluri în valoare de circa 2.600 de lei. Cotaţia acţiunilor Romgaz a scăzut ieri cu 0,24%.

  • Titlurile Băncii Carpatica (BCC) care au pierdut ieri 1,7% după ce în presă au apărut informaţii privind implicarea principalului acţionar, Ilie Carabulea, într-un proces în care este acuzat într-un dosar de corupţie.

  • Acţiunile Apple (AAPL), după ce acţiunile gigantului american au scăzut ieri la Bucureşti cu peste 5% după publicarea rezultatelor companiei şi au coborât şi cu 8% în timpul şedinţei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO