Burse - Fonduri mutuale

Kaputt: Sberbansk, perla coroanei bancare din Rusia, a ajuns praf şi pulbere pe pieţele vestice. Miercuri 95% din valoarea băncii s-a evaporat la Londra ceea ce duce colapsul la 99,93% în 2022. Banca, de la 80 mld. USD la 54 mil. USD în câteva zile

Kaputt: Sberbansk, perla coroanei bancare din Rusia, a...

Autor: Liviu Popescu

02.03.2022, 12:09 8994

De la închiderea de 0,21 dolari în şedinţa de marţi, Sberbank – cea mai mare bancă rusească şi la care Guvernul de la Kremlin are control majoritar, se tranzacţionează la această oră la Londra, acolo unde are listate GDR-uri, la 0,01 dolari pe unitate, adică un colaps de 95%. Cu alte cuvinte, aproape de faliment.

Un GDR al Sberbank înseamnă patru acţiuni la Londra pentru cea mai mare bancă rusească, ceea ce înseamnă că, luând în calcul numărul total de acţiuni de 21,6 miliarde de unităţi, banca are echivalentul a 5,4 miliarde de GDR-uri. La un preţ de 0,1 dolari înseamnă o capitalizare de doar 54 milioane de dolari. Spre comparaţie în ianuarie 2022 banca avea o valoare de piaţă de 80 miliarde de dolari.

Cu alte cuvinte, în doar câteva zile perla coroanei bancare din Rusia s-a prăbuşit de aproximativ 1.500 de ori şi a ajuns să aibă o valoare de piaţă chiar şi decât cele mai mici bănci din România.  Bursa din Moscova rămâne închisă şi miercuri.

Braţul european al Sberbank a fost închis din ordinul Băncii Centrale Europene, care avertizase că riscă să intre în faliment din cauza unei cereri de depozite după ce Rusia a invadat Ucraina, a anunţat Autoritatea pieţei financiare din Austria.

"Din ordinul Băncii Centrale Europene (BCE), Autoritatea austriacă pentru Piaţa Financiară (FMA) a emis astăzi o decizie prin care interzice instituţiei de credit licenţiate 'Sberbank Europe AG' ... să îşi continue operaţiunile de afaceri în întregime, cu efect imediat", a precizat FMA.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO