Burse - Fonduri mutuale

Kazahii au plătit statului doar 10% din datoria de la Petromidia

Kazahii au plătit statului doar 10% din datoria de la Petromidia
18.08.2010, 23:59 63

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), compania care deţinerafinăria Petromidia - controlată acum de grupul kazah KazMunaiGaz,a plătit statului mai puţin de 10% din împrumutul de 570 mil. eurocare ajunge la scadenţă la sfârşitul lunii septembrie, iar pentrurestul sumei Ministerul Finanţelor ar putea primi acţiuni încompanie, dar a căror valoare scade de la un trimestru la altul dincauza pierderilor.

Problema obligaţiunilor de la Rompetrol Rafinare, afacere care afost făcută acum 7 ani de Dinu Patriciu, care ulterior a devenitmiliardar vânzând tot grupul Rompetrol kazahilor, ar putea generacel mai mare proces din istoria corporatistă a României, principalaproblemă fiind acum interpretarea ordonanţei prin care datoriileistorice ale Petromidia au fost transformate în obligaţiuni înfavoarea statului.

Întrebarea este dacă kazahii au sau nu dreptul de a realiza doaro răscumpărare parţială a obligaţiunilor. Rompetrol a apelat pentruconsultanţă juridică la cele mai mari case de avocatură - ŢucăZbârcea, Nestor (NNDKP) şi Muşat.

Până la închiderea ediţiei nu au putut fi obţinute informaţii cuprivire la avocaţii care reprezintă statul român în acest caz.

Guvernul se baza la începutul anului că va încasa toţi cei 570mil. euro de la Rompetrol. Între timp recuperarea banilor a devenitincertă, iar statul a tăiat în schimb salariile bugetarilor şi amajorat TVA pentru a mai face rost de bani. Dinu Patriciu spune căproblema datoriilor este acum a kazahilor pentru că el şi-a vândutacţiunile grupului Rompetrol.

RompetrolRafinare a răscumpărat pe 9 august obligaţiuni în valoare de 54mil. euro de la statul român printr-un credit de la acţionarulmajoritar, potrivit materialelor explicative pentru AGA din 14septembrie.

Până la finele lunii septembrie, compania ar trebui să achiterestul de 516 mil. euro, la care se mai adaugă dobânzile aferenteultimului an, de circa 17 mil. euro. Kazahii susţin însă că nudispun de fondurile necesare pentru achitarea întregii datorii, încondiţiile în care pierderile companiei au crescut de la an la an.Kazahii au convocat AGA la Rompetrol Rafinare pentru a aprobaconversia restului de obligaţiuni în acţiuni.

Astfel, statul ar putea redeveni acţionar la Petromidia, lapeste 10 ani de la privatizare. Cele 54 mil. euro plătite de kazahiîn contul obligaţiunilor le vor permite acestora să păstrezepachetul majoritar, astfel că statul va fi acţionar minoritar laRompetrol Rafinare. În plus, valoarea companiei este în cădereliberă, din cauza datoriilor mari, majoritatea faţă de acţionarulmajoritar, astfel că e greu de crezut că statul îşi va mai recuperatoţi banii prin vânzarea acţiunilor.

Rompetrol Rafinare a înregistrat pierderi de peste 844 mil. lei(200 mil. euro) în primul semestru, iar valoarea capitalurilorproprii ale companiei (diferenţa dintre active şi datorii) a scăzutla 307 mil. lei (72 mil. euro).

Kazahii spun că au dreptul să răscumpere doar o partedin obligaţiuni

"Date fiind... situaţia financiară a societăţii, dreptulacesteia de opţiune între răscumpărare sau conversie, parţială sautotală, se propune Adunării confirmarea exercitării opţiunii deconversie în acţiuni emise de societate a obligaţiunilornerăscumpărate de către societate până la data scadenţei, de 30septembrie 2010, cu infirmarea oricărei decizii anterioare, oricarear fi starea acesteia", se arată în materialele explicative pentruAGA din 14 septembrie, care are pe ordinea de zi aprobareaconversiei obligaţiunilor în acţiuni şi majorarea capitaluluisocial al companiei.

Rompetrol Rafinare mai are în derulare o majorare de capital, învaloare de 450 mil. lei, prin care compania îşi propunea să strângăbani de la acţionari pentru răscumpărarea unei părţi dinobligaţiuni (circa 100 mil. euro). Operaţiunea, în cadrul căreia seputeau realiza subscrieri până ieri, a fost atacată în instanţă deMinisterul Finanţelor.

Chiar şi în cazul nerealizării majorării de capital, prinachitarea celor 54 mil. euro kazahii s-au asigurat că vor rămâneacţionari majoritari la Petromidia, cu circa 51% din acţiuni, întimp ce statul ar urma să primească circa 49%.

Activele Rompetrol Rafinare sunt gajate dekazahi

KazMunaiGaz a preluat grupul Rompetrol de la omul de afaceriDinu Patriciu în august 2007, iar în 2009 Patriciu a ieşit de totdin acţionariatul Rompetrol. Odată cu rafinăria Petromidia, kazahiiau preluat şi obligaţiile acesteia faţă de stat, respectivdatoriile de 570 mil. euro, care au fost transformate înobligaţiuni în 2003 de guvernul condus de Adrian Năstase. Patriciua devenit între timp miliardar din vânzarea companiei, iar statultrebuie să negocieze cu kazahii pentru recuperarea banilor.

De la preluarea grupului Rompetrol de către kazahi, RompetrolRafinare a avut rezultate din ce în ce mai slabe, iar valoareacompaniei a scăzut puternic de la an la an, astfel că statul s-arputea trezi acţionar într-o companie care nu mai valorează nimic.Asta din cauză că datoriile companiei au crescut într-un ritmaccelerat, odată cu pierderile, în timp ce valoarea capitalurilorproprii (care arată cât ar mai recupera acţionarii în cazullichidării companiei) s-a prăbuşit.

De la finele lui 2006 până în prezent, datoriile RompetrolRafinare au explodat, de la 1,6 mld. lei la 5,5 mld. lei, în timpce capitalurile proprii au scăzut de la 2,3 mld. lei la 0,3 mld.lei.

Din totalul datoriilor, de 1,3 mld. euro, 570 mil. euro suntbanii pe care compania trebuie să-i plătească statului în contulobligaţiunilor şi 720 mil. dolari (550 mil. euro) sunt datoriilefaţă de acţionarul majoritar, grupul Rompetrol, care au crescutîntr-un ritm exploziv în ultimul an. Pe ordinea de zi a AdunăriiGenerale a Acţionarilor din septembrie figurează şi ipotecareaparticipaţiilor deţinute de Rompetrol Rafinare la RompetrolDownstream şi Rompetrol Petrochemical, precum şi gajarea altoractive, pentru garantarea datoriilor faţă de acţionarul majoritar,precum şi reeşalonarea împrumuturilor, care au ajuns la scadenţă la12 august.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO