Burse - Fonduri mutuale
La doi ani de la intrarea în insolvenţă, Concefa Sibiu încă nu are un plan de reorganizare
Acţionarii companiei de construcţii Concefa Sibiu (simbol bursier COFI), aflată în insolvenţă din martie 2012, au aprobat săptămâna trecută mandatarea administratorului special Horaţiu Cercel în vederea întocmirii planului de reorganizare a companiei. Concefa Sibiu a intrat în insolvenţă în urmă cu aproape doi ani, iar de atunci acţiunile companiei sunt suspendate de la tranzacţionare.
Printre acţionarii minoritari ai Concefa se numără fondul de pensii ING şi fondul de investiţii BT Maxim. Compania este controlată de două persoane fizice, Vasile Cercel şi Adina Blajiu, care au cumpărat în 2011 acţiunile lui Horaţiu Cercel. În 2011, Concefa a avut afaceri de 85 mil. lei şi pierderi de 51,9 mil. lei, iar în 2012 afacerile au scăzut la 22,7 mil. lei, iar pierderile au depăşit 53 mil. lei. La data intrării în insolvenţă, Concefa avea datorii totale de 160 mil. lei.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.01.2014
-
ZF Power Summit 2019. Efectele OUG 114: Prin plafonarea gazului şi a energiei câştigă cei care nu investesc şi cei care revând, nu producătorii. Ne pierdem rolul regiona. Marile companii din energie, fie private, fie de stat, critică la unison OUG 114
-
Două firme din România, în topul „starurilor“ din regiune cu o evaluare de peste 1 miliard de dolari
-
Antreprenori locali. Producătorul pufuleţilor Gusto, afaceri de 26 mil. euro în 2018, 50% din vânzări merg la export. „Ne-am întâlnit cu noi parteneri de retail de pe trei continente.“
-
Care sunt brandurile care dotează casele românilor cu electrocasnice: Arctic, Samsung şi Philips printre lideri
-
Finanţe personale. Investitorii tranzacţionează de patru ori mai mult Banca Transilvania decât BRD
-
Cum arată piaţa muncii: numărul de contracte de muncă este mai mare cu 480.000 faţă de acum cinci ani
-
Cezar Boţel, BNR: Este imposibil ca politica monetară să menţină stabile, dincolo de orizonturi foarte scurte, atât rata dobânzii, cât şi cursul de schimb
-
Show Vodafone cu tehnologia 5G în Bucureşti: o hologramă, live în concert
-
Integratorul Global Technical Group vrea afaceri de 42 mil. euro în 2019, plus 30%, şi să recruteze 100 de persoane
-
INTERVIU. Mihail-Cătălin Ştefan, directorul ROMEPS: În 2013-2014 erau 2.400 de angajaţi în producţia de polistiren expandat. Acum mai sunt 800