Bursa de Valori Bucureşti (BVB) – operatorul pieţei de capital din România, a anunţat că marţi, 8 decembrie 2020, vor intra la tranzacţionare obligaţiunile emise de compania Agroserv Măriuţa, procesatorul lactatelor Lăptăria cu Caimac, cu simbolul bursier MILK25E.
Astfel, Agroserv Măriuţa listează marţi obligaţiuni de 3 milioane de euro, denominate în monedă europeană, cu scadenţa de 5 ani şi cu o dobândă de 5,25% pe an. Emisiunea de obligaţiuni a fost vândută printr-un plasament privat în perioada 27 octombrie – 30 octombrie, la care au participat 94 de investitori. Plasamentul, intermediat de BT Capital Partners, a fost subprasubscris.
“În prezent, societatea desfăşoară activităţi de cultură a plantelor pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 ha (din care 2.600 ha administrate exclusiv de Emitent – proprietate şi arendă). Din totalul producţiei vegetale (porumb, grâu, rapiţă, floarea soarelui, orz, lucernă, triticale şi altele), aproximativ 30% constă în autoconsum (dedicat în special hrănirii animalelor, în vederea asigurării unei nutriţii optime şi eficientizării producţiei de lapte, rezultând aşadar lapte crud cu o calitate nutriţională superioară), restul fiind vândut pe piaţă internă”, se arată în memorandumul Agroserv Măriuţa. Compania este
controlată în proporţie de 98% de Cocan Mădălina Oana, manager marketing.
“Restul de 2% din companie revine în mod egal domnilor Şerban Nicuşor (tatăl doamnei Cocan, inginer agronom cu 30 de ani de experienţă, şi un lung istoric al pregătirii profesionale în domeniul culturilor mari, mecanizare, zootehnie, urmând cursuri în Olanda, Statele Unite ale Americii, Italia, Franţa, Ungaria) şi Cocan Adrian (soţul doamnei Cocan, antreprenor cu peste 10 ani de experienţă profesională în domeniul marketingului)”.
Agroserv Măriuţa a încheiat S1/2020 cu venituri de 37,6 milioane de lei, în creştere de la 26,8 mil. lei din acelaşi semestru din 2019, în timp ce profitul net s-a diminuat la 392.000 de lei de la 2,8 mil. lei.