Burse - Fonduri mutuale

Legea fondurilor de investiţii alternative a fost promulgată de preşedinte

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Roxana Pricop

17.04.2015, 00:00 1290

Proiectul de lege privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, care transpune în legislaţia locală prevederile Directivei Europene DAFIA, a fost promulgat de preşedintele ţării, devenind legea numărul 74/2015. Legea va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

În perioada următoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să emită un regulament propriu care să pună în aplicare prevederile legii. În baza noii legi, Fondul Proprietatea (FP) şi cele cinci SIF-uri vor fi reclasificate drept fonduri de investiţii alternative la fel ca temutele fonduri de hedging, reclasificare care va aduce reguli mai stricte pentru investiţiile în companii nelistate şi mai multă transparenţă cu remuneraţiile pe care le încasează conducătorii şi directorii de investiţii care le administrează.

România este printre ultimele ţări care transpun în legislaţia naţională directiva europeană a administratorilor de fonduri de investiţii alternative, DAFIA, în condiţiile în care termenul limită iniţial era luna iulie 2013. Această directivă a fost adoptată de Comisia Europeană drept reacţie la criza financiară şi la comportamentul fondurilor de hedging, vehicule de investiţii considerate vinovate pentru criză şi care nu sunt încă înregistrate cu domiciliul în România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO