• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.5448
  • Leu / USD4.3202
Burse - Fonduri mutuale

Lucian Anghel, preşedintele BVB: Nu voi mai candida, nici pentru poziţia de preşedinte nici pentru cea de membru în consiliul Bursei

Lucian Anghel, preşedintele BVB: Nu voi mai candida, nici pentru poziţia de preşedinte nici pentru cea de membru în consiliul Bursei

Lucian Anghel, preşedintele CA al Bursei de Valori Bucureşti: După 8 ani de mandat - am fost ales de două ori de către acţionarii Bursei de Valori Bucureşti - am decis să fac o schimbare.

Autor: Tibi Oprea

14 oct 2019 284

Lucian Anghel, preşedintele consiliului de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (simbol bursier - BVB), a decis să nu mai candideze pentru un al treilea mandat în consiliul Bursei, în contextul în care mandatul actualului board expiră în ianuarie 2020, potrivit informaţiilor transmise pe pagina de facebook a operatorului pieţei de capital locale cu o capitalizare de 170 mld. lei.

„După 8 ani de mandat - am fost ales de două ori de către Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti - am decis să fac o schimbare. Prin urmare, nu voi mai candida. Nici pentru poziţia de preşedinte nici pentru cea de membru în Consiliul Bursei. ş...ţ Upgradarea pieţei de capital la statutul de piaţă emergentă este o performanţă extraordinară pentru piaţa de capital din România. Am reuşit nu eu, ci noi cu toţii - ASF, BNR, Parlament, Guverne, Asociaţii profesionale şi patronale din cadrul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României - şi sunt extrem de onorat că las în urmă această platformă upgradată de finanţare pentru ţara mea. Cred că va intra în istoria economică acest moment de upgradare”, transmite Lucian Anghel.

Toţi cei nouă administratori ai BVB, inclusiv preşedintele Lucian Anghel, sunt înscrişi de drept pentru un loc în Consiliul de Administraţie. Astfel, din rândul membrilor boardului înscrişi de drept sunt Lucian Anghel, Radu Hanga, Gabriela Ionescu, Valerian Ionescu, Gabriel Marica, Octavian Molnăr, Otto Emil Naegeli, Robert Pană şi Dan Paul, potrivit datelor de la bursă.

Societatea va avea adunarea acţionarilor pe 20 noiembrie. Termenul limită de depunere a candidaturilor este până cel târziu pe 23 octombrie 2019, ora 18:00, ceea ce înseamnă că pe lista pot apărea propuneri ale acţionarilor BVB, investitori precum Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), SIF-uri, fonduri de pensii Pilon II, potrivit datelor agregate de ZF din convocatorul BVB. Lista finală pentru vot va fi disponibilă pe site-ul BVB pe 6 noiembrie 2019.

 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1451
Ieri: 4.7627
Azi: 4.3202
Diferență: 1,1306
Ieri: 4.3164
Azi: 5.5448
Diferență: 0,3075
Ieri: 5.5297
Azi: 4.3410
Diferență: 0,9488
Ieri: 4.3386