Fondul Proprietatea (simbol bursier FP) a pierdut procesul în care a încercat să blocheze majorarea de capital a Nuclearelectrica (SNN), prin care statul şi-a consolidat controlul asupra companiei, mărindu-şi deţinerea de la 81,27% din acţiuni la 82,48%. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că participaţia Fondului în acţionariatul producătorului de energie va fi diluată de la 9,72% la 9,1%, iar ponderea acţiunilor libere la tranzacţionare ale Nuclearelectrica, numită free-float, va scădea astfel de la 9% la 8,42%. Rolul majorării de capital era de a recunoaşte cheltuielile realizate de statul român în perioada 2006-2009 pentru a aproviziona cu apă grea Unitatea 2 de la Cernavodă, astfel că Ministerul Energiei a avut cel mai mare aport la capital, anume o subscriere de 19,4 milioane de acţiuni la preţul nominal de 10 lei. Acţionarii minoritari au subscris doar 615 acţiuni, iar Fondul Proprietatea a refuzat să participe la operaţiune.
Pachetul de acţiuni deţinut la producătorul de energie nucleară reprezintă 1,5% din valoarea activului FP. În pofida majorării de capital, valoarea de piaţă a acţiunilor SNN s-a prăbuşit cu 21% în ultimele 12 luni, iar Nuclearelectrica are în prezent o capitalizare de 2,2 miliarde de lei, cu 400 milioane de lei mai mică decât acum un an. După ce în 2014 profitul net al companiei s-a redus cu aproape 70%, Nuclearelectrica se aşteaptă la un câştig cu 77% mai mic în 2015.