Burse - Fonduri mutuale

MAM Bricolaj a depăşit joi 100 mil. lei valoare bursieră după un raliu de 12,4% al acţiunilor: dublare de la listare şi triplare faţă de preţul din plasamentul privat

MAM Bricolaj a depăşit joi 100 mil. lei valoare...

Autor: Tibi Oprea

01.04.2021, 18:14 728

Acţiunile MAM Bricolaj (simbol bursier MAM) au înregistrat joi la Bursa de la Bucureşti un avans de 12,36%, ajungând la 60 de lei pe unitate, pe fondul unor tranzacţii de 284.500 de lei, potrivit datelor BVB.

Astfel, furnizorul de materiale şi accesorii pentru mobilier controlat de familia Găvan a ajuns la o capitalizare de 100,5 milioane de lei, respectiv la un preţ pe acţiune dublu faţă de cel din prima şedinţă de tranzacţionare din 21 ianuarie 2021 (30,6 lei), arată datele agregate de ZF.

Pe de altă parte, faţă de preţul din plasamentul privat de 20 de lei pe unitate, acţiunile MAM se tranzacţionează la o valoare de trei ori mai mare, arată calculele ZF.

Compania a deschis recent cel de-al treilea magazin din cadrul reţelei în urma unei investiţii de 1,65 milioane de euro ca parte a strategiei de dezvoltare, vizând atât extinderea la nivel naţional, cât şi creşterea numărului de puncte de lucru din Bucureşti, unde a ajuns acum la 3 unităţi. Următorul magazin va fi inaugurat în Braşov. Cristian Găvan a declarat că planul este ajungă la 12 magazine în marile oraşe din ţară şi nu numai.

Din 2011, MAM Bricolaj a implementat un sistem de autoservire la achiziţionarea materialelor pentru mobilier. Magazinul are peste 10.000 de produse în stoc.

Afacerile MAM Bricolaj s-au ridicat la 39 milioane lei în 2020, după o creştere de 33%, peste aşteptări, în timp ce profitul s-a situat la 3,6 mil. lei. Pentru 2021, retailerul şi-a bugetat o creştere de 26%.

Compania a chemat acţionarii pe 22 aprilie pentru a vota o majorare de capital social cu 677.200 de lei din profitul aferent anului 2020, respectiv distribuirea a patru acţiuni gratuite la fiecare o acţiune deţinută.

MAM Bricolaj este controlată în proporţie de 67,5% de Cristian Găvan, fondator şi CEO, şi în proporţie de 7,5% de Petruţa-Puica Găvan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO