Burse - Fonduri mutuale

MAM Bricolaj vine la Bursă în toamnă: compania vrea să atragă 2 mil. euro de la investitori prin vânzarea a 25% din acţiuni. Tradeville, brokerul ales pentru intermedierea ofertei

Finanţe personale

MAM Bricolaj vine la Bursă în toamnă: compania vrea să atragă 2 mil. euro de la investitori prin vânzarea a 25% din acţiuni. Tradeville, brokerul ales pentru intermedierea ofertei

Cristian Găvan, fondator şi acţionar majoritar al MAM Bricolaj

Autor: Tibi Oprea

24.06.2020, 07:00 1555

MAM Bricolaj, furnizor de materiale şi accesorii pentru mobilier controlat de familia Găvan, vrea să se listeze la Bursa de la Bucureşti în toamnă prin vânzarea unui pachet de 25% din numărul de acţiuni şi să atragă astfel de investitori 2 milioane de euro pentru dezvoltarea companiei.

„Dorim să ne listăm pe bursă pentru atragerea de capital necesar dezvoltării companiei, modelul nostru de afacere se dovedeşte profitabil şi scalabil. Dorim să vindem 25% din acţiuni. Listarea va avea loc în toamnă, când investitorii revin dupa vacanţă şi activitatea reintră în ciclu normal. Prin această listare intenţionăm să atragem 2 mi­lioane de euro“, a spus Cristian Găvan, fondator şi acţionar majoritar al MAM Bricolaj, pentru ZF.

Cristian Găvan spune că fondurile atrase vor fi folosite pentru deschiderea a trei noi magazine.

„Vom folosi fondurile pentru deschiderea de trei noi magazine în Bucureşti şi oraşe importante din ţară. în aceste magazine vom oferi o gamă mai diversificată de produse pentru fabricarea mobilierului şi conexe, precum şi prestarea de servicii (proiectare mobilier, debitare pal, cantuire, găurire, transport)“, spune antreprenorul.

Cristian Găvan spune că în timpul stării de urgenţă vânzările online au crescut de patru ori şi că pentru 2020 se aşteaptă la o creştere de 25%-30% a afacerilor, faţă de estimările iniţiale de 20%.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO