Burse - Fonduri mutuale

Marea Britanie vinde în premieră obligaţiuni guvernamentale cu dobânzi negative: împrumut de 3,88 mld. lire sterline pe trei ani

Business internaţional

Marea Britanie vinde în premieră obligaţiuni...

Autor: Tibi Oprea

22.05.2020, 00:04 975

♦ Dobânda la care au fost vândute obligaţiunile a fost de minus 0,003%.

Marea Britanie a vândut miercuri obligaţiuni guvernamentale la o dobândă negativă pentru prima oară în istorie pe fondul temerilor tot mai mari ale unei recesiuni globale şi al aşteptărilor privind achiziţiile viitoare de obligaţiuni de la băncile centrale, scrie CNBC.

Guvernul UK s-a împrumutat prin obligaţiuni cu scadenţa la trei ani în valoare de 3,88 miliarde de lire sterline şi cu un randament negativ de 0,003%. Astfel, investi­torii vor primi înapoi mai puţin decât au plătit iniţial dacă deţin obligaţiunile până la matu­ritate, câşti­gul deţinătorului titlului fiind obţinut din diferenţa dintre valoarea nominală şi preţul de pe piaţă al obligaţiunii.

Anterior, Marea Britanie a negat această posibilitate, iar acum s-a alăturat Germaniei, Japoniei şi altor câteva state europene în vânzarea de obligaţiuni guvernamentale cu randamente negative.

În luna martie, Banca Centrală a Angliei (BOE) a redus ratele de dobândă la un nivel record de 0,1% şi a iniţiat un pachet suplimentar de achiziţii de bonduri de 200 de miliarde de lire sterline, în principal obligaţiuni guvernamentale, în cadrul programului de relaxare catitativă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO